mamaplus

Cazul copilului decedat la un spital din Orhei. Nemerenco: Ne-am sesizat

-
//
22.12.2023

Procuratura a inițiat o cauză penală, iar Ministerul Sănătății – o anchetă internă, după ce un copil de 11 ani, diagnosticat cu pneumonie, s-a stins din viață în fața medicilor și a mamei sale, la scurt timp după ce i-ar fi fost administrat un medicament intravenos, la spitalul din Orhei.

mamaplus

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat pe 21 decembrie că o cauză a decesului copilului va fi clară doar după ce concluziile anchetelor demarate, dar și ale expertizei medico-legale vor fi gata. Nemerenco precizează însă că este puțin probabil ca minorul să fi murit din cauza unei reacții alergice la medicamentul administrat, transmite Newsmaker.md.

Ministra a transmis condoleanțe familiei copilului decedat în spitalul din Orhei și a rugat presa să nu manipuleze atunci când scrie știri la acest subiect, or, spune aceasta, doar Comisiile formate și expertiza medicală vor stabili cauza exactă a tragediei.

„Îmi pare foarte rău ca om, ca mamă, exprim condoleanțe părinților. Îmi dau seama prin ce tragedie trec. Urmează expertiza medico-legală și a Comisiei Ministerului Sănătății, iar eu am văzut în toate titlurile din presă concluzia Dvs. – a murit din cauza unui ser la care era alergic. Colegi, vă rog frumos, lăsați-ne pe noi să stabilim cauza decesului, fiindcă copilul avea probleme”, a declarat Nemerenco.

Oficialul a dat asigurări că anchetele demarate vor fi duse până la capăt. Nemerenco a confirmat în acest context că pe marginea cazului a fost intentat inclusiv un dosar penal. Oamenii legii urmează să stabilească acțiunile sau inacțiunile personalului medical, care au dus la decesul minorului.

„Nu dorim nicidecum să ascundem ceva. Trebuie să aveți încredere că vom merge până la capăt. Este un caz deschis penal, noi avem ancheta noastră. Vine concluzia de la medicina legală, vom pune toate lucrurile împreună și când vom avea rezultate, vă vom informa. La momentul de față noi nu putem declara ca ar fi fost alergie la un medicament. După toată simptomatica, nu prea pare a alergie. Alergiile se declanșează într-o altă formă”, a mai precizat ministrul Sănătății.