mamaplus

Celebra păpuşă Barbie va avea o variantă cu aparat auditiv

-
//
12.05.2022

Producătorii celebrelor păpuşi Barbie lansează în iunie un nou set de păpuși, în direcția diversității și incluziunii. Astfel, va exista pentru prima dată în istorie o variantă de păpuşă Barbie cu proteze auditive, iar păpușa Ken va fi reprezentată cu o afecțiune a pielii numită vitiligo.

Linia Fashionista din 2022, care va fi lansată în Walmart, Target și Amazon, îi va ajuta pe copii „să se vadă reflectați”, a declarat șefa globală a păpușilor Barbie de la Mattel, Lisa McKnight, într-o declarație de presă. 

Ea a adăugat că copiii ar trebui, de asemenea, să fie încurajați să se joace cu păpuși care nu seamănă cu ei pentru a-i ajuta să „înțeleagă și să celebreze importanța incluziunii”. 

Pentru Barbie cu proteze auditive, compania a apelat la expertiza doctorului Jen Richardson, un practician de frunte în domeniul audiologiei educaționale, pentru a ajuta la imitarea cu acuratețe a dispozitivelor din spatele urechii pentru această jucărie. Richardson a declarat că Barbie cu aparat auditiv ar putea să-i inspire pe cei care au suferit pierderi de auz. 

„Sunt mai mult decât încântată pentru ca tinerii mei pacienți să vadă și să se joace cu o păpușă care le seamănă”, a declarat ea, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, s-au făcut schimbări și în ceea ce privește tipul de corp stereotipic al lui Barbie. În 2020, compania a dezvăluit o păpuşă Barbie de culoare cu afecțiunea pielii vitiligo, iar aceasta a devenit una dintre cele mai bine vândute din linia Fashionista în SUA în acel an, potrivit companiei.