Copiilor cu diabet zaharat le va fi testată glicemia la domiciliu

Copiilor cu diabet zaharat le va fi testată glicemia la domiciliu

-
//
14.11.2016

Compania Naţională de Asigurări în Medicină va finanţa câte cinci teste pentru determinarea glicemiei la domiciliu pentru toţi copiii diagnosticaţi cu diabet zaharat. Anunţul a fost făcut de ministrul sănătăţii, Ruxanda Glavan, la conferinţa internaţională consacrată Zilei Mondiale a Diabetului, cu genericul: „Cu ochii pe diabet", transmite IPN.

Copiilor cu diabet zaharat le va fi testată glicemia la domiciliu

Ruxanda Glavan a subliniat că experienţele internaţionale arată că screening-urile pe grupurile ţintă, la nivelul populaţiei adulte, sunt cele mai eficiente şi mediul medical se va axa pe acest lucru în anul 2017. Aceasta a adăugat că insulina pe care o utilizează bolnavii care suferă de diabet zaharat este compensată integral de către stat. Cei care urmează tratamentul cu analogi de insulină umană deja se pot adresa la medicul de familie, de la locul de trai, pentru a obţine medicamentul.

Boris Golovin, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Diabet, a menţionat că una dintre cele mai grave probleme este că pacienţii se adresează la medic în stadii tardive, atunci când deja au complicaţii grave. Modul de viaţă sedentar, obezitatea, alimentaţia incorectă, consumul de tutun şi alcool sunt factorii care duc la apariţia acestei afecţiuni.

Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile cronice şi cea mai frecventă boală endocrină. Maladia este periculoasă prin complicaţiile grave pe care le provoacă: orbire, insuficienţă renală, atac vascular etc. În Republica Moldova, morbiditatea prin diabet zaharat a crescut cu 1,5 ori în ultimii 10 ani, în 2014 fiind înregistraţi peste 83,5 mii de bolnavi, dintre care aproape 400 de copii. Mortalitatea cauzată de această maladie a constituit 10,6 cazuri la 100 de mii populaţie, o treime din decese se atestă la persoane cu vârsta aptă de muncă.

Menţionăm că Ziua Mondială a Diabetului este marcată anual pe 14 noiembrie la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID) din 1991, cu suportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), drept răspuns preocupărilor sporite privind riscurile diabetului zaharat pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

Sursa: www.ipn.md