mamaplus

Crăciun de coșmar! Incendiu uriaș la o pensiune din Prahova: Un copil și doi adulți au murit. Alte 5 persoane sunt date dispărute

-
//
26.12.2023

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la o pensiune din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani. Opt persoane au rămas blocate în flăcări, după ce incendiul a cuprins întreaga clădire. Trei oameni, un copil și doi adulți, au fost găsiți carbonizați. Alte două persoane au suferit arsuri și au fost transportate la spital, scrie digi24.ro.

mamaplus

O a treia persoană a fost găsită carbonizată.

ACTUALIZARE 10:29 Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că a fost extrasă o a treia victimă carbonizată. Potrivit pompierilor, este vorba despre un adult. Bilanțul morților a ajuns, astfel, la trei (un copil și doi adulți). Alte cinci persoane sunt căutate în acest moment. 22 de persoane se aflau în pensiune. 8 rămas blocate în mijlocul flăcărilor ACTUALIZARE 10:00 „În incinta clădirii afectate de incendiu se aflau 22 de persoane, dintre care 8 au fost date dispărute. Asa cum am comunicat pana în acest moment, dintre cele 8 persoane, 2 au fost găsite decedate”, a transmis ISU.

Pensiunea nu ar fi avut autorizație de securitate la incendiu.

ACTUALIZARE 9:40 Potrivit informațiilor Digi24, la etajul clădirii avea loc o petrecere privată, organizată de patronul pensiunii. Printre persoanele date dispărute s-ar afla și copilul acestuia. Din sursele Digi24, patronul unității de cazare a fost amendat în 2020 pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. Încă o persoană a fost găsită carbonizată ACTUALIZARE 9:21 Prefectul județului Prahova,Virgiliu Nanu, a declarat, la Digi24, că opt persoane, cinci adulți și trei copii, au rămas blocate în interiorul clădirii după izbucnirea incendiului. Dintre acestea, două au fost găsite carbonizate. Este vorba despre un copil și un adult.  

Un copil a murit.

mamaplus

ACTUALIZARE. Andreea Ursachi, ISU Prahova: La 9.10 a fost extrasă prima victimă a acestui incendiu, un minor carbonizat. Căutările se fac în continuare. Cele două persoane asistate inițial au fost transportate la UPU Ploiești, pentru îngrijiri suplimentare. Opt persoane date dispărute.

ACTUALIZARE Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au declarat pentru News.ro că există date conform cărora opt persoane ar fi dispărute în incendiu. Conform ISU, nu există însă informaţii certe cu privire la numărul persoanelor care se aflau la etajul clădirii şi care nu s-au putut evacua, întrucât niciunul dintre reprezentanţii unităţii de cazare nu a putut da autorităţilor date privind numărul turiştilor cazaţi în pensiunea care arde complet. O femeie şi un adolescent, răniți.

ACTUALIZARE O femeie de 48 de ani şi un adolescent de 16 ani primesc îngrijiri medicale în urma incendiului de la pensiunea din Tohani. Imobilul, care a fost complet cuprins de flăcări, era construit din lemn, având parter şi etaj. Conform ISU, cele două persoane au arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare. Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat pentru News.ro că „persoanele aflate la parter s-au evacuat, dar nu se ştie nimic despre persoanele cazate la etajul superior” al pensiunii. Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se ştie dacă unitatea de cazare era complet ocupată.