mamaplus

Crimă șocantă! Tatăl, mama vitregă şi unchiul, acuzaţi de uciderea unei fetiţe de 10 ani

-
//
15.09.2023

Tatăl, mama vitregă şi unchiul Sarei Sharif, o fetiţă în vârstă de 10 ani, au fost acuzaţi de uciderea acesteia a anunţat poliţia din Surrey, citată de BBC.

mamaplus

Urfan Sharif, 41 de ani, partenera sa Beinash Batool, 29 de ani, şi fratele lui Urfan, Faisal Malik, 28 de ani, din Hammond Road, Woking, au fost puşi sub acuzare. De asemenea, fiecare dintre ei a fost acuzat că a provocat sau a permis moartea unui copil.

Cadavrul Sarei a fost găsit la locuinţa sa în 10 august. O examinare post-mortem a relevat că a suferit „răni multiple şi extinse”.

Cei trei adulţi au părăsit Marea Britanie plecând spre Pakistan în 9 august. Aceştia au fost arestaţi miercuri seară pe aeroportul Gatwick, după ce au debarcat dintr-un zbor venind din Dubai. Vineri dimineaţă, poliţia din Surrey a confirmat că au fost puşi sub acuzare.

Cei cinci fraţi ai Sarei, cu vârste cuprinse între unu şi 13 ani, au călătorit şi ei în Pakistan în 9 august împreună cu cei trei adulţi.

Copiii au fost găsiţi luni de poliţia din Pakistan la casa tatălui lui Sharif şi de atunci au fost mutaţi într-o instituţie guvernamentală de îngrijire a copiilor din ţară. Poliţia din Surrey a precizat că mama Sarei, Olga Sharif, a fost informată cu privire la cele mai recente evoluţii şi beneficiază de sprijinul unor ofiţeri specialişti.