mamaplus

De ce copiii și adolescenții trebuie să viziteze psihologul

-
//
28.11.2023

Mulți copii și adolescenți pot întâmpina probleme ce afectează modul în care aceștia se simt, acționează sau învață. Însă părinții, încercând să-i ajute, de fapt, adesea le încalcă intimitatea copiilor. Metodele pe care le utilizează părinții pentru a face față problemelor emoționale ale copiilor îi fac pe aceștia și mai stresați. În aceste momente, familia are nevoie de o viziune din afară.

mamaplus

În cadrul ședințelor, copiii și tinerii vorbesc cu psihologul despre ce simt, învățând ulterior să facă față anumitor situații și să comunice mai bine. Consultațiile cu psihologul dezvoltă modele de gândire utile și obiceiuri sănătoase de comportament la copii și adolescenți. La fel, psihologul se poate întâlni cu copilul și cu părinții simultan, sau se poate întâlni doar cu copilul/adolescentul. Acest aspect depinde de vârsta copilului. Însă uneori copilul sau adolescentul se poate confrunta cu diverse dificultăți, dezvoltând chiar depresie sau anxietate, însă neștiind că poate apela la psiholog. Aici poate interveni părintele care să îi sugereze sau să îl însoțească la un specialist, a declarat pentru Știri.md psihologul Emilia Vorobiov.  

La ce semne să atragă atenția părinții?

  • Modul în care cei mici se joacă cu jucăriile: adesea copiii în joacă imită situații din viața reală. De exemplu: copilul jucându-se “de-a grădinița” lovește păpușile, strigă la ele, fiind în rolul de educatoare/sau alt copil - ar fi oportun să ne interesăm de ambianța de la grădiniță.
  • Comportamentul alimentar: cât la copii, atât și la adolescenți, pofta de mâncare crescută sau lipsa ei poate fi un indiciu al stărilor emoționale trăite. Adolescenții adesea, trăind diverse conflicte interioare sau fiind martorii unor dispute puternice în familie, pot protesta, dezvoltând bulimie (își provoacă vomă după ce mănâncă, uneori în exces) sau anorexie (refuzul total al mâncării). 
  • Leziuni pe corp: unii copii sau adolescenți își pot manifesta agresiunea față de propriul corp atunci când nu sunt în stare să se descurce cu propriile emoții. Pot fi observate vânătăi de proveniență necunoscută sau tăieturi. 
  • Adesea pierde lucruri: copilul sau adolescentul care are stări depresive poate adesea neglija propriile lucruri, de la vestimentație, până la cheile de la casă pe care, de exemplu, le poate pierde des. Și nu este vorba de iresponsabilitate. Aici are de suferit atenția, pentru că este un proces cognitiv ce se denaturează în cazul stresului prelungit. 
  • Scăderea performanțelor școlare: după cu am spus mai sus, stresul afectează funcțiile cognitive, din care fac parte și memoria, atenția, imaginația etc. 
  • Dereglări ale somnului: corpul copilului sau adolescentului poate trăi o agitație interioară care îl face să adoarmă greu, copilul atât de mult e afectat de ce se întâmplă în prezent, încât se protejează prin somn îndelungat și are o stare de somnolență pe toată perioada zilei. 
  • Acuze somatice: copilul este sănătos fizic, însă mereu se plânge de dureri de cap, de burtă, drept reacție la stres. 

Acestea sunt doar unele simptome care trebuie luate în considerare, însă fiecare copil sau adolescent trece prin crizele de vârstă în modul său. De aceea, vizita la psiholog poate ușura procesul de creștere a acestuia.