mamaplus

Fumul dens a cuprins un apartament din Capitală: 19 oameni, inclusiv cinci copii, evacuaţi din blocul de locuit

-
//
11.01.2024

Pompierii au evacuat miercuri, 10 ianuarie, 19 persoane dintr-un bloc de locuit de pe str. Dimineții, sectorul Botanica al Capitalei. Misiunea a fost desfășurata în jurul orei 21:30, după ce la geamul unui apartament de la etajul trei a fost observat fum dens.

mamaplus

Pentru lichidarea flăcărilor, la fața locului au fost îndreptate cinci echipaje de salvatori și pompieri. Responsabilii au stabilit că ard mai multe bunuri materiale dintr-o odaie a apartamentului cu suprafața totală de 50 de metri pătrați.

„Pompierii au evacuat trei persoane, inclusiv un minor din locuința unde a izbucnit arderea. Totodată, pentru evitarea intoxicării cu produsele de ardere, salvatorii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului, care a fost inundată cu fum. Angajații IGSU au reușit să scoată din zona de risc 19 persoane, inclusiv cinci copii”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Din fericire, nimeni dintre persoanele evacuate nu au avut de suferit. Pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 21:53 și lichidarea completă a focului către 23:02.

Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 55 situații de risc.

sursa