mamaplus

Împreună, fără bullying: Campanie de promovare a mediului școlar sigur

-
//
13.02.2024

Combaterea bullyingului necesită implicarea întregii comunități, iar antrenarea elevilor în activități extracurriculare alături de profesori este importantă pentru a consolida relația necesară de încredere și a conferi un grad mai înalt de siguranță în instituția de învățământ.

mamaplus

„Împreună, fără bullyingˮ este genericul unei campanii care își propune să creeze un mediu școlar prietenos pentru elevi, să sporească conștientizarea comunității și implicarea acesteia în a pune capăt bullyingului și manifestărilor sale, transmite IPN.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat la evenimentul de lansare a campaniei că instituția de învățământ trebuie să fie un spațiu sigur pentru toți, în care să prevaleze starea de bine atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice și, de principiu, fenomenul bullyingului nu ar trebui să fie prezent în instituțiile de învățământ. 

„Sunt anumite acțiuni adiționale pe care trebuie să le coordonăm împreună cu societatea civilă și să avem o abordare comună. În primul rând, trebuie să ne determinăm între noi cum măsurăm bullyingulˮ, a spus ministrul, remarcând necesitatea aprobării unei metodologii care să stea la baza tuturor cercetărilor care vor fi făcute pe viitor pentru a măsura incidența fenomenului în Republica Moldova.

Dan Perciun a menționat că expunerea la bullying produce sechele psihologice și sprijinul psihologic cu siguranță este important, psihologii școlari având un rol critic. 

„Noi în continuare avem un deficit de psihologi școlari, așa că tot ceea ce se întâmplă pe dimensiunea creșterii numărului psihologilor în școală o să conducă, după mine, inclusiv la reducerea acestui fenomen, dar aceasta este o sarcină mai complicată, mai de durată decât, de exemplu, clarificarea metodei de măsurare, instruirile și asigurarea raportării cazurilorˮ, a comunicat ministrul.

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi, a menționat că „Parlamentul întotdeauna va susține orice inițiativă care se va adresa fenomenului bullyingului și va contribui în măsura competențelor și atribuțiilor lui la combaterea acestui fenomen, în special prin dimensiunea legislativă sau prin ducerea unor campanii de informare în această direcție, fie prin susținerea societății civile care nemijlocit va fi implicată în informarea societății, în pregătirea cadrelor, în combaterea acestui fenomen, în măsurarea luiˮ.

Daniela Mămăligă, președinta Consiliului coordonator al Alianței ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei, a spus că prin lansarea campaniei „Împreună, fără bullyingˮ se vrea promovarea unor comportamente pozitive în crearea unui mediu școlar sigur pentru copii. „Invităm toate organizațiile interesate, partenerii de dezvoltare să se alăture acestei campanii, pentru că este nevoie să ne unim eforturile. Școli, organizații non-guvernamentale, instituții de stat, mass-media, publicul larg, este nevoie să ne unim pentru a dezvolta strategii, practici bune, inițiative eficiente în promovarea unei schimbări de atitudine în ceea ce privește bullyingulˮ, a declarat Daniela Mămăligă.

Deputata Angela Munteanu-Pojoga, autoarea Legii anti-bullying, a spus că trăim într-o societate în care violența face parte din educație și face victime. „Este important, după mine, să creăm un parteneriat între familie, părinți și copii și să lansăm cât mai multe campanii de acest gen, campanii care să contribuie la informarea despre ce înseamnă bullying, la informarea despre consecințele acestui fenomenˮ.

Maha Damaj, reprezentanta de țară UNICEF în Moldova, a declarat că bullyingul perpetuează cercurile de violență, discriminare și excluderea, indiferent de ceea ce s-a întâmplat prima, este un factor care îi privează pe copii de sentimentul de siguranță, reprezintă o barieră în educație, sănătate și dezvoltarea generală, afectând milioane de fete și băieți zilnic în comunitățile școlare. „Noi credem că fiecare copil are dreptul să învețe în mediul fără violență, unde va fi tratat cu respect, empatie și compasiune. Și noi recunoaștem că prevenirea bullyingului necesită o abordare holistică, inclusiv prin educație, advocacy, implicarea comunității pentru a sprijini atât copilul care este ținta bullyingului, cât și copilul care face bullyingulˮ, a menționat Maha Damaj.

Potrivit unui studiu referitor la cunoștințe, atitudini, practici în prevenirea și combaterea fenomenului de bullying în școlile din Republica Moldova, 21% dintre elevi cel puțin o dată pe săptămână sunt ținta unor glume din partea colegilor din clasă. 6% au spus că zilnic pe seama lor cineva dintre colegi făcea glume. Aproape jumătate dintre elevi care au avut în experiența lor situații de bullying au spus că persoana care a inițiat conflictul fie a fost mai în vârstă, fie mai înaltă sau se crede mai deșteaptă decât ținta fenomenului de bullying.