Lipsa de somn în copilărie ne afectează grav la maturitate

Lipsa de somn în copilărie ne afectează grav la maturitate

-
//
29.09.2016

Copiii care nu au dormit suficient în copilărie riscă la vârsta adultă să devină dependenţi de alcool şi droguri, potrivit unui studiu publicat de Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite (NIH), potrivit Adevarul.ro.

Lipsa de somn în copilărie ne afectează grav la maturitate

O echipă de cercetători de la universităţile Caldwell şi Pittsburgh pretinde că lipsa de somn la copiii de 11 ani îi predispune să dezvolte mai târziu o tendinţă spre conduite de risc, precum alcoolismul şi dependenţa de droguri, relatează ediţia online a revistei "Slate", citată de agerpres.ro.

Asocierea dintre somnul preadolescenţilor şi tendinţele lor spre alcool şi dependenţa de droguri era deja bine cunoscută, dar acest studiu, ce urmează a fi publicat în revista "Drug and Alcohol Dependence", este unul dintre puţinele care examinează corelarea în timp între aceste fenomene.

Din datele unui studiu desfăşurat asupra a 300 de familii americane care trăiesc într-un mediu defavorizat, cercetătorii le-au extras pe cele vizând 186 de bărbaţi.

Participanţii au fost urmăriţi de la 11 ani, iar la 22 au fost chestionaţi asupra obiceiurilor lor de a consuma alcool şi canabis.

Potrivit concluziilor cercetătorilor, dificultăţile legate de condiţiile precare de viaţă, gradul de insecuritate, tendinţa de a-şi interioriza sau exterioriza problemele influenţează în mod evident aceste derapaje.

Dar ei au constatat, de asemenea, o corelare proporţională între durata şi calitatea somnului preadolescenţilor şi dependenţele lor instalate zece ani mai târziu.

Sursa: Publika.md