mamaplus

Marș feminist de 8 Martie, desfășurat în centrul Capitalei

-
//
08.03.2024

De Ziua Internațională a Femeii, în centrul Capitalei a fost organizat un marș feminist. Astfel, Primăria municipiului Chișinău a anunțat despre sistarea traficului în perimetrul bulevardului Ștefan cel Mare, de la strada Ismail – strada Ion Creangă, intrarea în Parcul Dendrariu.

mamaplus

Potrivit organizatorilor marșului, anul acesta, își concentrează atenția asupra unui subiect de o gravitate profundă și anume fenomenul violenței sexuale, transmite Zdg.md.

„Ziua Internațională a Femeii, 8 Martie, este un moment esențial de recunoaștere a progreselor înregistrate pentru drepturile femeilor, dar și de conștientizare a inegalităților care persistă în Republica Moldova. Această zi capătă o semnificație deosebită prin asocierea ei cu Marșul Feminist care, anul acesta, marchează a 10-a ediție. Anul acesta, ne concentrăm atenția asupra unui subiect de o gravitate profundă – fenomenul violenței sexuale. Prin alegerea acestei teme, dorim să amplificăm mesajul că violența de orice formă este inacceptabilă și să subliniem importanța sprijinului comunitar pentru victime”, au declarat organizatorii marșului.

Potrivit Realitatea.md, unii participanți au spus că văd încă probleme referitoare la egalitatea de gen. Ei s-au referit în special la problemele violenței sexuale, subiectul fiind central la marșul din acest an, care este deja la a X-a ediție.

La eveniment s-au alăturat mai mulți funcționari de stat din Republica Moldova. Este vorba despre oficiali, miniștri și deputați în Parlament. Printre cei observați la eveniment a fost vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

„Problema violenței sexuale este problema noastră comună. Trebuie să facem mult mai mult. În acest an vom realiza investiții care au întârziat”, a spus Alexei Buzu.