mamaplus

Mesajul emoționant al Violetei, fiica Andreei Marin, pentru fratele său: „Sunt recunoscătoare că te am”

-
//
17.12.2019

Ștefan Bănică le-a făcut o surpriză fanilor săi prezenți la spectacolele pe care le organizează în fiecare an în preajma Crăciunului. El a cântat pentru prima dată alături de fiul său, Radu Ștefan, în  vârstă de 17 ani.

Îmbrăcați în costume de culoare roșie, cei doi au interpretat piesa „Doar o dată-i Crăciunul”, moment care i-a emoționat pe spectatori, dar și pe Violeta, fiica lui Ștefan Bănică din căsătoria cu Andreea Marin. 

Aceasta i-a adresat un mesaj în limba engleză fratelui său mai mare după prestația pe care a avut-o pe scenă, în care îi spune cât de mândră este de el.

mamaplus

„Am primit acest video de ziua mea. Este cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc. Sunt atât de mândră de fratele meu, Radu Ștefan Bănică, și sunt recunoscătoare că am un asemenea frate. Când am văzut această filmare am început să plâng. Apreciază-i pe cei care te iubesc și prețuiește-i pentru totdeauna. Ești cu adevărat norocos, când întâlnești pe cineva ca el”, a scris Violeta pe rețelele sociale.

Ștefan Bănică are trei copii, din trei relații diferite. Cel mai mic este Alexandru, născut în luna mai, din căsătoria cu Lavinia Pârva.