mamaplus

O ucraineancă gravidă în luna a noua a fost la un pas să nască la un punct de trecere a frotierei

-
//
01.03.2022

O ucraineancă gravidă în luna a noua a fost la un pas să nască în Punctul de trecere a Frontierei de la Isaccea, România. Femeia a fost examinată la spital şi apoi a fost cazată într-un hotel din Tulcea.

Medicii de la Ambulanța Tulcea au fost solicitați să intervină luni seara, 28 februarie 2022, la Punctul de trecere a Frontierei Isaccea, unde o femeie din Ucraina, însărcinată în luna a noua, care intrase în țara vecină, a cerut asistență medicală. 

Gravida stătuse două zile la graniță ca să treacă în România, în plin Cod Portocaliu de zăpadă şi viscol, şi în seara de luni, 28 februarie, a trecut cu bacul în România.   

Dr. Radu Sicinschi, managerul Serviciului de Ambulanță Tulcea, spune că gravida a fost transportată la Spitalul din Tulcea, unde a fost examinată, însă aceasta nu a dorit să rămână internată. Ulterior, ea a a fost cazată într-un hotel din Tulcea pus la dispoziție de autorități.   

„Este foarte greu ca o femeie în situația ei să stea multe ore în frig. Noi avem echipamentul necesar pentru intervenție rapidă. Când vom fi solicitați, ne vom face datoria“, a dat asigurări şeful Ambulanței Tulcea.