Poliţa de asigurare medicală va costa mai scump

Poliţa de asigurare medicală va costa mai scump

-
//
15.11.2014

Angajaţii din economia naţională şi sfera bugetară vor plăti cu 28 de lei mai mult în fiecare lună pentru asigurarea medicală, începând cu anul viitor. Anunţul a fost făcut de către ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, în cadrul unei emisiuni televizate.

Poliţa de asigurare medicală va costa mai scump

Ministrul Sănătăţii argumentează scumpirea prin faptul că în acest an, mai multe spitale au fost dotate cu utilaj ultramodern, care necesită cheltuieli suplimentare pentru întreţinere. „Suma de 28 de lei lunar aproape că nu va fi resimţită de către contribuabili, însă când se adună, iese una importantă. Cu aceste utilaje de ultimă generaţie noi vom reuşi să sporim substanţial calitatea serviciilor medicale şi să extindem serviciile medicale prestate. Am început în premieră să facem transplanturi de ficat, rinichi, operaţii deschise la creier, ceea ce câţiva ani în urmă reprezenta o utopie pentru Republica Moldova. Pentru anul viitor preconizăm să efectuăm operaţii de transplant de măduvă. Astfel, am dat speranţa de viaţă pentru pacienţii care nu aveau şanse, în afară de a pleca peste hotare, unde astfel de intervenţii costă enorm”, a spus Usatîi.

În acest context, Usatîi a spus că în spaţiul european cea mai ieftină asigurare medicală este în Moldova, de 8 la sută din salariu, urmată de Ungaria, cu 11 la sută, iar în România asigurarea medicală este de 15 la sută.

Sursa