mamaplus

Tatăl suspectului care ar fi ucis-o pe Iasmina, fetița din Recea, spune că nu fiul său i-a luat zilele, ci un narcoman din sat

-
//
12.10.2023

Tatăl tânărului de 21 de ani din satul Recea, suspectat că ar fi ucis-o pe Iasmina, fetița de doar 7 ani, din aceeași localitate, spune că fiul său este nevinovat și că ucigașul ar fi, de fapt, un prieten de al feiului său, care consumă droguri. Bărbatul a declarat, pentru echipa Life Moldova, că ambii lui fii sunt cuminți și că i-au stimat foarte mult pe copiii familiei Musteață. Totodată, acesta a negat că ar dori să influențeze rezultatele expertizei psihiatrice la care a fost supus fiul său. De cealaltă parte, avocatul familiei Musteață declară că învinuitul și-a schimbat poziția de recunoaștere a vinovăției în momentul când familia sa i-a schimbat avocatul, scrie SHOK.md.

mamaplus

„Este un băiat cuminte”, spune tatăl suspectului, iar făptuitorul ar fi un prieten de al feciorului său

Contactat de echipa Life Moldova, tatăl suspectului de 21 de ani, care se află acum în arest, a spus că fiul lui este nevinovat, pentru că „este un băiat cuminte”, iar făptuitorul ar fi, de fapt, un prieten de al feciorului său.

Suspectul de 21 de ani ar fi fost amenințat de un prieten, care este consumator de droguri, spune tatăl tânărului

Întrebat de ce fiul lui și-a recunoscut vina, imediat după reținere, bărbatul a zis că feciorul său ar fi fost amenințat de acest prieten, care este consumator de droguri. Bărbatul adaugă că fiul lui a consumat substanțe narcotice în ziua morții Iasminei, dar nu se face vinovat de nimic.

„Atâta murdărie pe noi s-a revărsat public, nu e frumos. A venit un narcoman și a făcut asta, nu feciorul meu”

„Noi trăim într-o societate civilizată, dar nu s-a făcut cum trebuie deodată, din prima zi. Și atâta murdărie pe noi s-a revărsat public, nu e frumos. Niciodată nu a avut coonflicte, băieții tare au stimat copilașii ceia, ei au crescut în ograda asta. Și dacă a venit un narcoman și a făcut treaba asta, nu înseamnă că feciorul meu a făcut. 1000%, băiatul nu a vrut să spună, pentru că i-a adus și lui ceva și a întrebuințat”, spune bărbatul.

„E persoană de cameră, nu a ieșit nicăieri, în toată seara era acasă. Mai cuminți nu-s, nici fete nu-s așa de cuminți”

Tatăl suspectului spune că este vorba despre o persoană din sat: „Da, așa a spus aceste cuvinte pentru că s-a speriat, el e persoană de cameră, nu a ieșit nicăieri, în toată seara era acasă. A fost tare cuminte și este. Mai cuminți nu-s, sincer vă spun, nici fete nu-s așa cum îmi sunt ambii băieți”.

„A recunoscut vina pentru că acela i-a spus că are bani și îl va scoate, prietenul lui”, a adăugat bărbatul.

„Lasă poliția să-l cheme, să-l descopere pe acel prieten cu drogurile”

„El nu a consumat în viață substanțe narcotice, dar prietenul acesta al lui îi scria: „când vin, să-ți aduc să guști ceva”. Și iată a venit și a gustat ceva. Și nu pot mai mult să… Când o să se afle, atunci o să vă pot spune multe, dar acum nu vă pot spune nimic. Lasă poliția să-l cheme, să-l descopere”, a menți0nat tatăl tânărului învinuit de omorul Iasminei.

„Expertiza trebuia făcută atunci, în ziua aceea. E clar că e sănătos, dacă era bolnav, ne duceam la spital”

Tatăl suspectului spune că încă nu a făcut cunoștință cu expertiza psihiatrică la care a fost supus fiul său, suspectat de omor: „E normal, el răspunde cum trebuie. Dar expertiza trebuia făcută atunci, în ziua aceea, dar nu peste. E clar că e sănătos, dacă era bolnav, ne duceam la spital”.

Din prima clipă nu am crezut și nici nu voi crede. O să se descopere totul, cine a ucis și cum”

Bărbatul neagă că ar dori să influențeze rezultatele expertizei psihiatrice: „Nu știm nimic deocamdată, nu spun nimic”.

Tatăl suspectului refuză să creadă că fiul său a omorât-o pe Iasmina: „Din prima clipă nu am crezut și nici nu voi crede. O să se descopere totul, cine a ucis și cum a ucis”.

„Învinuitul a început a nega presupusa faptă după ce a fost înlocuit avocatul din Oficiul Teritorial cu cel ales de rude”

De cealaltă parte, avocatul familiei Musteață, Victor Pavlov, a declarat: „Versiuni de felul dat au fost înaintate de apărearea presupusului făptaș mai multe, inclusiv această versiune. Din câte cunosc, toate versiunile au fost verificate, alte versiuni mai noi nu cunosc dacă au fost înaintate. Dar dacă luăm în calcul declarațiile făcute de presupusul făptaș chiar și în faza incipientă, în momentul reținerii lui, din puntcul meu de vedere ele coroborează cu toate celelalte probe acumulate, cum ar fi: verificarea la fața locului, cercetarea la fața locului, precum și audierea martorilor, care în principiu confirmă anume prima versiune, care a fost înaintată. Poziția de recunoaștere a vinovăției a fost schimbată în momentul când a fost înlocuit avocatul desemnat de Oficiul Teritorial cu avocatul ales de rudele persoanei. Din acea dată, 9 august 2023, învinuitul și-a schimbat poziția, a început a nega presupusa faptă, pe care inițial a recunoscut-o”.

La mai bine de la o lună de la decesul Iasminei, fetița de 7 ani, din satul Recea, omorâtă cu cruzime, mama ei a povestit că în noaptea dinaintea tragediei, copila ei parcă avuse o preismțire, iar ziua în care și-a pierdut fiica i-a dat foarte multe semne să nu plece de lângă ea.

La 7 august, copila de 7 ani din satul Recea, raionul Rîșcani, a fost dată în căutare după ce plecat de acasă, în jurul orei 18:00 și nu se mai cunoștea locul aflării acesteia.

A doua zi, copil a fost găsită moartă într-o casă părăsită din sat. Potrivit oamenilor legii, aceasta ar fi fost omorâtă.

Potrivit oamenilor legii, fetița ar fi mers la casa celor doi suspecți, care se afla în vecinătate, ulterior, unul dintre ei a strangulat-o de o bară metalică, a dus-o într-o casă părăsită și a abandonat-o acolo. La 9 august, unul dintre cei doi frați suspecți a fost eliberat. În aceeași zi, oamenii legii au anunțat că tânărul de 21 de ani suspectat de omorul Iasminei și-a recunoscut vina.