mamaplus

Un Centru multifuncțional pentru copil și familie a fost deschis astăzi la Chișinău

-
//
14.07.2022

Centrul multifuncțional pentru copil și familie „Sfânta Ana” a fost lansat astăzi, 14 iulie, la Chișinău. Instituția oferă persoanelor refugiate din Ucraina, dar și cetățenilor din Moldova care se confruntă cu situații de criză, asistență socială, consiliere juridică, spațiu prietenos pentru trai.

Directorul executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei, a spus că sfânta ocrotitoare a acestui loc este mama Fecioarei Maria - Sfânta Ana, model de jertfelnicie și dăruire pentru copilul său.

„Centrul multifuncțional pentru copil și familie „Sfânta Ana” este următoarea etapă a răspunsului la criza oamenilor în nevoie creată ca urmare a războiului în țara vecină. Oamenii în nevoie sunt tocmai cei cărora ne adresăm, indiferent de unde vin și încotro țin calea. Mai întâi criza pandemică, ulterior criza provocată de agresiunea Rusiei în Ucraina au creat o presiune enormă pe confrații noștri fugiți din calea războiului, dar și pe familiile care le-au deschis ușile”, a spus directorul executiv al Misiunii Sociale „Diaconia”, Igor Belei.

Centrul este menit să ofere asistență refugiaților din Ucraina, dar și pe termen mai lung, de a răspunde nevoilor persoanelor vulnerabile aflate în criză și în special ale mamelor și copiilor.

 „Mulți dintre refugiați încă vor să rămână pe teritoriul Republicii Moldova, aproape de țara lor, pentru ca să se întoarcă atunci când va fi posibil. Centrul multifuncțional va acoperi toate necesitățile sociale și educaționale ale beneficiarilor. Este nevoie de cooperare la nivel de autorități centrale, locale, societate civilă, pentru ca să avem această misiune comună”, a menționat Stella Avallone, ambasadorul Austriei în Republica Moldova.