mamaplus

Un chiriaș a omorât proprietara unui apartament din sectorul Râșcani

-
//
22.11.2023

Bărbatul care a omorât în luna septembrie stăpâna apartamentului în care a rămas peste noapte a fost trimis pe banca acuzaților.

mamaplus

Crima a avut loc pe 5 septembrie, în jurul orei 13:00, transmite Știri.md.

Bărbatul de 27 de ani, originar din Leova, locuia într-un apartament din sectorul Râșcani, pe care l-a închiriat pentru o noapte de la o femeie de 65 de ani. 

Femeia, care a venit să ia cheia de la apartament, l-a găsit pe bărbat în stare de ebrietate. Acesta însă, fără vreun motiv, i-a aplicat o lovitură victimei, după care a strangulat-o cu centura unei genți, în rezultatul cărui fapt a survenit decesul femeii. 

Învinuitul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei imputate.

Acesta a declarat că a comis omorul deoarece femeia a refuzat să-i restituie buletinul de identitate, pe care el îl solicitase cu o zi înainte, la predarea apartamentului în locațiune. După ce a omorât femeia, i-a luat telefonul mobil, cheia și a plecat. Telefonul acesteia de model „Xiaomi” l-a vândut la o piață, în aceeași zi.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.