mamaplus

Un copil de trei ani a ajuns în reanimare după ce s-a jucat cu un capac din plastic

-
//
27.07.2023

Un copil de trei ani a ajuns în stare extrem de gravă cu pericol pentru viață în secția de reanimare a Serviciului de Asistență Medicală Urgentă în Secția Primiri Urgente a IMC.

mamaplus

Incidentul s-a produs ieri, 26 iulie, după ce părinții au alertat serviciul 112, transmite Știri.md.

Copilul prezenta semne de asfixie mecanică prin obturația căilor respiratorii superioare de acest după ce a pus în gură un capac din plastic.

Pentru acordarea ajutorului de urgență medicală au fost implicați medicii de gardă anesteziologi-reanimatologi: Ana Savciuc, Elena Cojocaru, Olesea Țurcan; echipa de chirurgi: Alina Dănilă, Isidor Zamisnîi și Sorin Verdeș; medic urgentist Corina Iazu; asistenta medicală Natalia Chedvis și personalul secției de primire. 

Datorită experienței și profesionalismului lucrătorilor medicali, cu dificultăți tehnice și riscuri pentru apariția complicațiilor, cazul dat a fost rezolvat pozitiv, iar copilul este în stare relativ satisfăcătoare la tratament conservativ.

Conform statisticilor National Safety Council, obstrucția căilor respiratorii prin corp străin este a patra cauză principală de deces accidental.

Copiii de vârstă fragedă sunt deosebit de expuși riscului datorită activității și curiozității lor crescute, precum și diminuării supravegherii de către părinți pe măsură ce aceștia cresc.  Copiii mici tind să exploreze lumea cu gura în timp ce se joacă și prezintă niveluri ridicate de activitate și distragere în timp ce mănâncă. Căile respiratorii superioare sunt de obicei locul obstrucției datorită particularităților anatomice și morfologice de vârstă ca: lipsa dinților molari, structura nazofaringelui și îngustarea anatomică relativă a arborelui traheobronșic.

În acest context, medicii atenționează părinții și îi îndeamnă sie fie mai atenți:

Supravegherea

- Copiii din grupul de risc, până la 5 ani, necesită supraveghere permanentă;

- Nu-i lăsați în grija altor copii;

Cultura alimentară

- Nu oferiți copiilor alimente cu risc crescut pentru aspirație: semințe de floareasoarelui, alune, arahide, nuci etc.;

- Învățați copiii să mestece bine mâncarea;

- Alimente solide sugarilor să fie oferite de către adulți;

- În timpul mesei, poziția trebuie să fie verticală;

- Nu distrageți copilul în timp ce mănâncă cu discuții, emoții;

- Descurajați jocurile în timpul mesei.

Atenție în timpul jocului

- Nu lăsați la îndemâna sugarilor și copiilor mici jucării/obiecte cu risc crescut pentru aspirație: mingi mici din gumă/plastic, baloane, piese de mozaică, piese de lego etc.;

- Nu oferiți drept recompense monede;

- Descurajați obiceiul de a ascunde în gură obiecte de dimensiuni mici.