mamaplus

Va fi lansată o nouă platformă științifică despre educația în societate

-
//
14.12.2023

În R. Moldova va fi lansată platforma științifică de comunicare „Educația în societate”. Astfel, cei care au lucrat la elaborarea acestei platforme își propun să contribuie la dezvoltarea educației și la promovarea rolul ei în societatea contemporană.

mamaplus

Membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Ion Gagim a precizat pentru Radiomoldova.md că Platforma își propune ca obiectiv deschiderea societății spre fenomenul educațional, în vederea conștientizării misiunii acesteia în viața comunității din R. Moldova.

„Copilul nu este doar elev în școală, copilul este om în primul rând. Este important să trecem pe plan personal toate acele cunoștințe, ca să devină experiența eului și atunci educația, învățarea își atinge scopul. Este important ca în domeniul educației să dăm atenție studiului propriu-zis, a elementelor teoretice, spre exemplu domeniul IT, dar acest lucru nu este suficient. Trebuie să acordăm o atenție deosebită și aspectului social, să ne îngrijim de starea sufletească a elevilor, studenților, de mediul psihologic propice, la școală sau universitate”, a spus Ion Gagim.

Cu sprijinul comunității academice, universitare, școlare din întreaga țară, vor fi organizate diferite ateliere și întâlniri cu elevii, studenții, profesorii, pentru a discuta subiecte ce țin de domeniul educației. Toate evenimentele vor fi reflectate pe această platformă științică.

Platforma academică „Educația în societate” va fi coordonată de membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Ion Gagim, dr. hab. în științele educației, profesor universitar, membru al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, profesor la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Cea de-a șaptea platformă academică va fi lansată pe data de 14 decembrie la Academia de Științe a Moldovei.