Anna Smolnițchi: "Eu nu îmi laud copiii, nu le spun „BRAVO!”"

Anna Smolnițchi: "Eu nu îmi laud copiii, nu le spun „BRAVO!”"

"Fetița noastră cea mai mare, în vârstă de 14 luni, nu aude niciodată de la mine cuvântul „Bravo!”. În schimb bunicii și străinii o laudă tot timpul. Îi zic „Bravo!” pentru cele mai mărunte dintre mărunțișuri: pentru că le-a adus mingea, pentru că a spus corect cum fac pisica, rățușca sau cățelul, pentru că o leagănă pe sora ei mai mică, pentru că a băut apă, pentru că a mâncat, pentru că a zâmbit cochet și da, Emma este în ochii buneilor cel mai deștept copil dintre copii", scrie Anna Smolnițchi pe blogul său.

"Să nu mă înțelegeți greșit, eu chiar cred că  Emma e un copil extraordinar, exact așa cum sunt și ceilalți copii. De ce atunci nu o scald în laude pentru lucrurile minunate pe care le face, nici măcar pentru dobândirea noilor abilități, legate de creșterea sau dezvoltarea sa?

Bingo!

Nu o laud tocmai pentru că Emma nu le face pentru MINE, pentru tata ori bunei. Nu le face pentru străini. Și așa vreau să rămână. M-aș întrista enorm să știu că fetele noastre fac ceva ca să obțină aprobarea sau aplauzele noastre.

De ce spun asta?

Copiii au lipici la „bravo” și la aplauze. La un moment dat, când termină ceva de făcut, dacă sunt „hrăniți” constant cu laude, ei caută spectatori, caută public. Odată pomeniți adulți, vor căuta aprobarea celor din jur, la locul de muncă, acasă, în familie, la sala de forță, ORIUNDE. Cât despre exclamațiile de genul „Ce deșteaptă ești!”, din proprie experiență știu, pun o grea povară pe umerii copilului. Omulețul care crește cu etichetele „deștept”, „cel mai bun” și altele asemenea, se va teme să greșească, ar putea chiar renunța să încerce ceva din această cauză sau se va simți doborât în caz de eșec."

Citește continuarea pe annasmolnitchi.wordpress.com