Cum luptăm cu temerile copiilor: Cotoroanța, Koschei și Barmalei, cine este cel mai înfricoșător?

De ce copilului îi este frică să rămână singur acasă, se sperie de un câine care trece pe alături și nu se simte confortabil prin întuneric ? Care este motivul ce a generat starea de frică a copilului, ce anume provoacă groaza micuțului și cu ce putem să-l ajutăm ? Mai devreme sau mai târziu, fiecare părinte își adresează aceste întrebări.

Scurt likbez

Frica este dobândită odată cu experiența: sunt puțini oameni cărora le este frică de anumite lucruri pe care nu le-au văzut niciodată sau de situații în care nu s-au pomenit niciodată și despre care, în general, nu au auzit nimic. Anume frica determină persoana să adopte reacții adecvate proprii, iar asta înseamnă că frica contribuie la formarea personalității micului omuleț. Educația de a rezista în fața fricii nu trebuie să fie orientată spre debarasarea de această stare, dar spre dobândirea capacităților de a se putea controla într-o situație complicată. Majoritatea fricilor la copii sunt specifice vârstei lor și trec odată cu timpul. Însă, dacă problema nu este tratată adecvat, frica crește odată cu copilul și se transformă în fobie. Concluzia: cu cât mai devreme veți înțelege de ce micuțul dumneavoastră se teme atât de mult să doarmă singur, cu atât mai bine.

Cine stă după dulap?

Întrebările pentru care micuțul nu poate găsi răspuns și nici nu-l primește de la maturi, rămân deschise. Acestea sunt învăluite de mister și provoacă frică subconștientă. Fantezia copilului dezvolta capacitatea de a gândi abstract și de a inventa în minte diverse imagini. Însă, există riscul ca această imaginație să formeze figuri destul de groaznice. Copilul își poate imagina, foarte simplu, cum din camera unde este stinsă lumina, iese o stafie, iar sub pătuc sunt monștri. În realitate, însă, noi maturii, îi învățăm inconștient pe copii să le fie frică. Copilul poate memora pentru tot restul vieții un cuvânt sau o frază aruncate la întâmplare. Iar acest lucru poate duce la urmări irecuperabile – când copilul va avea frică la nivel de subconștient. De multe ori, în cadrul procesului de educație, maturii aplică intimidările și amenințările. În rezultat, micuțul memorează doar ultima parte a frazei. De exemplu: ”Nu pune mâna – te va mușca !”, ”Dacă nu dormi – vine să te ia Cotoroanța !”. copilul nu înțelege încă ce se poate întâmpla dacă va proceda așa cum își dorește, dar în căpșor este deja acel semnal de alarmă.

Grozăviile copilăriei

Psihologii presupun că temerile legate de vârstă reflectă istoria dezvoltării persoanei. Frica de ceva anume este o verigă în procesul de evoluție a speciei umane, scopul acestei stări este de a preveni acțiunile iresponsabile mult prea periculoase pentru viața și sănătatea omului.

Ca și un matur, la diferite etape din viața sa, copilul se teme de tot ce este nou pentru el chiar din primii ani de viață. Micuțul este capabil să însuflețească obiectele și să creeze personaje de poveste, îi este frică de animale pe care încă nu le cunoaște și este convins că el și părinții lui vor trăi veșnic.  

Într-o măsură sau alta, chiar și un nou-născut are senzații de frică. El este speriat de sunetele prea puternice, lumina intensă, este agitat când se simte în brațe străine. În cel de-al doilea an de viață apare frica de pedeapsă legată de intensificarea activității micuțului și interdicțiile din partea celor maturi. Tot la această vârstă devine actuală și frica de a se despărți de părinți, mai ales de mama. Marea majoritate a timpului, copilul preferă să-l petreacă anume cu ea și poate face adevărate crize de isterie dacă este lăsat, de exemplu, să doarmă singur în cameră.

La vârsta de 2 – 3 ani, apare frica de personajele negative din poveste (Cotoroanța, lupul ș.a.m.d.). În acest sens, de vină poate fi severitatea în exces, lipsa de afecțiune și căldură, dar și menționarea de către părinți a acestor personaje negative cu rolul de a pedepsi copilul pentru purtarea sa nu tocmai bună. Copilul își poate imagina, foarte simplu, cum din camera unde este stinsă lumina, iese o stafie, iar sub pătuc sunt monștri. 

La vârsta de 5-6 ani, în conștiința copilului apare frica de catastrofe care pot provoc sfârșitul lumii, atacul extratereștrilor, războaie, explozii atomice, inundații și alte calamități. Tot la această vârstă copii se tem de bandiți și huligani.  La baza acestor temeri stă sentimentul de vulnerabilitate, lipsei de protecție. Este posibil ca motivul să se ascundă în faptul că părinții cer de la copilul lor să dea dovadă de mai multă independență decât acesta este în stare.

Un rol la fel de mare în cultivarea temerilor la copii îl joacă sursele de informare în masă. Vizionarea desenelor animate și a filmelor nepotrivite pentru vârsta copilului, a știrilor și filmelor documentare despre războaie și catastrofe supraîncarcă psihicul copilului, care nu este încă pregătit să prelucreze atât de multă informație negativă. Să ne referim, de exemplu, la un blockbuster cu urmăriri, lupte și efecte speciale. Un matur, întotdeauna, va avea o atitudine critică față de ceea ce se întâmplă la ecran, el poate face diferența între imaginile video și realitate. Copilului îi vine mai greu să înțeleagă specificul acestui gen de artă. Explicațiile părintelui că ceea ce se întâmplă la ecran nu este decât un film, nu-l conving pe copil – pentru că el tocmai a văzut personal un adevărat monstru ! Și cu siguranță îl va mai vedea odată, fie în colțurile întunecate ale dulapului, în frigider sau sub pat.

Odată ce va merge la școală, copilul va căpăta noi temeri. Acum, el nu se va mai teme de cotoroanța, dar îi va fi frică să nu întârzie, va avea temeri să nu fie judecat pentru nerespectarea normelor și regulilor sociale. La vârsta de 7 – 9 ani, copilului poate să-i apară frica de moarte. De multe ori această frică este exprimată ascuns și în formă mascată, de exemplu, coșmaruri. Pentru a depăși această stare, părinți trebuie să înțeleagă care este sursa acestor gânduri negative. Motiv poate fi atmosfera din familie, experiența de a trece peste boala sau decesul unei persoane dragi, sau a unui animal de companie. Apariția fricii de moarte este, de fapt, un semn pozitiv, care indică asupra faptului că a fost depășită perioada ”naivă” din viața micului omuleț când el credea în existența personajelor de poveste, viață fără de moarte, fenomene fantastice și altele. Acum, copilul se desparte de aceste elemente.

Scapă de frică!

Desenul îl va ajuta pe micuț să contacteze, fără stres, cu unele personaje imaginare înfricoșătoare și neplăcute. Cele mai bune rezultate în urma procesului de desen pot fi obținute în perioada în care copilul are între 5 și 11 ani. Propuneți-i copilului să deseneze ceea de ce-i este frică. Este absolut indiferent felul în care vor arăta temerile. Important este ca să fie desenate absolut toate, se poate la un loc sau pe foi separate.

Atrageți atenția la culorile pe care le folosește copilul, ele pot transmite informații referitoare la starea lumii interioare a copilului dumneavoastră. Dacă predomină culoarea gri și neagră aveți motive de îngrijorare pentru că acestea sunt culorile ce definesc trăirile negative și perceperea corespunzătoare a realității. Culorile fericirii se consideră cele aprinse și nuanțele de roșu, galben, albastru și verde. Nici mărimea desenului nu trebuie de ignorat. Desenele de dimensiuni mici vorbesc despre faptul că autorul este închis în sine, este nervos și ne încrezut în forțele proprii.

Rugați-l pe copil să vă povestească despre ceea ce a desenat. Dacă îi vine greu să o facă, ajutați-l cu întrebări discrete. Următoarea etapă – fricile trebuie să fie învinse !  Acest lucru poate fi făcut în mai multe feluri: desenul poate fi rupt în bucăți mici, poate fi ars iar scrumul aruncat în vânt, sau puteți modifica ceva în el astfel ca micuțul să perceapă o anumită protecție față de ceea ce-i provoacă frica (de exemplu, legați în lanțuri sau puneți botnița unui câine foarte rău ș.a.m.d.). Concomitent, trebuie să rostiți fraze încurajatoare pentru copil: ”Iată, așa…primește” – referindu-vă, desigur, la personajul negativ din desenul copilului.

Încă o variantă – puteți ruga copilul să deseneze obiectul frici sale în așa fel încât din desen să se înțeleagă că, de fapt, copilul nu se teme de el. Un exemplu – nu copilul fuge de lup, ci lupul de copil.

10 reguli care asigură neînfricarea

Responsabilitatea părintelui este nu doar de a ajuta copilul să-și învingă temerile, dar nici să nu admită apariția acestora.

•        Aveți un comportament încrezător în raport cu copilul dumneavoastră. Acordați-i mai mult timp pentru că doar prezența dumneavoastră și comunicarea între voi îi va asigura sentimentul de siguranță, iar contactul fizic – îmbrățișările – încrederea că este iubit și protejat.

•        Încercați să fiți cât mai aproape de copil – așezați-vă lângă el, pentru a avea armonie în creștere - încercați să consolidați relațiile între voi prin comunicare sau joacă, relațiile trebuie să fie bazate pe bucurie și încredere.

•        Încercați să nu vorbiți lucruri negative de față cu copiii dumneavoastră. Țineți minte – starea psihică a copilului are de suferit în urma acestor discuții.

•        Gândiți-vă dacă nu cumva copilul dumneavoastră petrece prea mult în fața televizorului și dacă sunteți la curent cu emisiunile pe care le urmărește.

•        Nu este obligatoriu ca micuțul să cunoască în detalii unele circumstanțe din viața maturilor. În primul rând asta se referă la moartea unei rude. Ideal ar fi dacă copiii până la 8-9 ani nu ar vedea răposați.

•        Nu mai insistați atât de mult să învățați copilul să doarmă singur sau cu lumina stinsă. Mai bine ați avea grijă să instalați în camera lui o lampă de noapte.

•        Faceți o evaluare a propriilor temeri (frica de câini, de transport, de lift). Și gândiți-vă la posibilitatea transmiterii involuntare a acestora copilului dumneavoastră.

•        Filtrați metodologia dumneavoastră de a vorbi cu copilul speriindu-l cu cotoroanța, nenea cel străin și forte rău și nici nu faceți exces cu: ”nu te apropia!”, ”nu atinge!” sau ”câinele te va mușca!”.

•        Aveți o atitudine responsabilă față de fanteziile copilului dumneavoastră. Jucăriile, totuși, trebuie să corespundă vârstei. Excludeți desenele animate, filmele, cărțile, revistele care au un mesaj agresiv.

•        Dacă totuși starea de neliniște a copilului nu se lasă învinsă, să nu vă fie rușine să cereți ajutorul specialiștilor. Nu amânați pentru ziua de mâine fericirea copilului dumneavoastră!