Fiecare soacra este convinsă că este prietenul fiului său, îi vrea doar binele și dacă aruncă critici și chiar acuze, face acest lucru cu cele mai bune intenții întrucât a acumulat suficientă experiență de viață, vrea să-i protejeze pe tineri de greșelile pe care aceștia ar putea să le facă și doar ea știe cum e mai bine. Care este într-un final rezultatul? Știe toată lumea.

Cum să conviețuiești cu soacra

După faptă și răsplată, sau istoria se repetă

Fiecare femeie capătă, inițial, statutul de noră și suferă pentru că este hărțuită de soacra sa. Ulterior, această femeie devine și ea soacră. S-ar părea că ea ar trebui să-și amintească despre suferințele pe care i le-a provocat soacra sa, să-și facă concluziile de rigoare și să-și spună: m-am chinuit din cauza soacrei mele, acum nu voi asupri în niciun fel biata fată care s-a măritat cu băiatul meu și nu-i voi provoca suferință. Nu! Acest lucru nu se întâmplă! Dimpotrivă, femeia care și-a schimbat statutul de noră în soacră parcă și-ar spune: iată acum, în sfârșit, veți răspunde pentru suferințele mele. Își suflecă mânicile și cu o putere dublă începe să facă cu nora sa ceea ce făcea cu ea odată soacra ei.

De ce se întâmplă, totuși, acest lucru? Explicația stă chiar la suprafață: însăși existența umană este bazată pe concurență. Bărbații luptă pentru acapararea teritoriilor, pentru putere, piețe de desfacere, pentru femei. De cealaltă parte, reprezentantele sexului frumos luptă pentru bărbați. În această concurență între soacră și noră prevalează luptele fără contact, deși, repetat, prin comportamentul lor se fac praf reciproc.

Să luăm ca bază ideea că ați avut norocul să dați peste o soacră bună. Ultima îi dă asigurări nurorii sale că întotdeauna este de partea ei și, ca între femei, permanent o va înțelege și o va susține. Să nu credeți! În cele mai critice momente, soacra, întotdeauna, va fi de partea fiului ei, pentru că el este sânge din sângele ei. În relațiile cu soacra, întotdeauna, trebuie să fiți cu ochii în patru, să nu vă relaxați niciodată și să respecți distanța respectabilă. Ideal ar fi dacă tinerii ar locui cât mai departe de soacră. Cel mai bine – în alt oraș. Însă, din păcate, rareori, această condiție poate fi îndeplinită. Iată de ce putem stabili câteva reguli care vă vor ajuta să păstrați confortul în relațiile cu soacra dumneavoastră.

Cum să conviețuiești cu soacra

Împărțirea corectă a teritoriului

Nu în zadar se spune că două gospodine nu au loc în aceeași bucătărie. Așa că dacă aveți soarta de a împărți același acoperiș cu părinții soțului, identificați pentru dumneavoastră o activitate de nișă de care nu se ocupă nimeni în casă. Anume de nișă! dacă nu veți face nimic veți fi învinuită că stați degeaba. Dacă veți încerca să le faceți pe toate, se va interpreta ca un atac asupra teritoriului gospodăriei. În acest caz, războiul în casă este asigurat. Așa că, salvarea este în activitatea pe care urmează să o alegeți corect.

De exemplu, soacra dumneavoastră este o gospodină extraordinară, dar nu poate coase. În acest caz începeți să coaseți ceva pentru soț, chiar și o pereche de pantaloni scurți pentru vilă. Dacă nu știți deloc a coase și nici să luați foarfeca în mâini, găsiți un meșter pe măsură, care să vi-i croiască, iar dumneavoastră – adoptând o mimică inteligentă, ”veți face ultimele retușuri”.

Important este ca permanent soacra să vă vadă muncind, iar ulterior să vadă și rezultatul …și mai ales dacă este pentru adoratul ei băiat. Acest lucru este suficient pentru formarea reputației.

Aveți în vedere faptul că toate eforturile dumneavoastră gospodărești trebuie să fie orientate doar către soț. Orice altă inovație a nurorii va fi respinsă sau chiar înscrisă în lista neagră.

Să zicem, ați observat că soacra nu coase draperiile și decideți să înlăturați acest neajuns din gospodărie, veți coase draperii noi pe care le veți și pune la geamuri…acestea vor fi pur și simplu date jos ca și obiecte dezordonate și care contravin tradiției casei stabilite de ani de zile.

Marea greșeală a multor femei – încercarea de a găti ceva din repertoriul culinar al soacrei.

Nora se poate interesa de rețetă, o poate chiar învăța pe de rost și să o spună cu fiecare ocazie, însă, în niciun caz nu încercați să puneți în practică aceste cunoștințe.

Iată care este competiția din care nora nu va ieși niciodată învingătoare. Da, încercați ispita enormă de a pregăti pentru soț, de exemplu, clătite cu carne după rețeta mamei sale. Nora consideră că odată ce a învățat rețeta culinară a soacrei va prinde doi iepuri odată: îi va șterge soacrei nasul întrucât ea va continua tradiția de familie și-i va intra soțului în voie gătindu-i bucatele sale preferate. Nu este decât o iluzie!

”Vrăjeala” în acest caz este foarte simplă: indiferent de ce și cum a gătit soția. Ea poate face acest lucru excelent, iar mâncarea poate ieși foarte gustoasă. Dar…altfel. Obligatoriu va avea alt gust pentru că unele și aceleași ingrediente au un rezultat diferit în mâinile a doi bucătari diferiți. Este un lucru știut. Iar, în toți anii precedenți, fiul s-a obișnuit cu bucatele preparate de mama lui. Obișnuința are o forță imensă! Și în acest caz, anume obișnuința va deveni arma care va asigura victoria soacrei. De aceea nu vă apucați niciodată să gătiți capodopera culinară a mamei sale! Și în general, la ce bun să gătiți? Lăsați-o pe ea să facă acest lucru întrucât s-a obișnuit an de an cu această îndeletnicire. Regatul dumneavoastră este în dormitor. Vrăjiți acolo!

Cum să conviețuiești cu soacra

Respectați distanța

Foarte des soacra se declară prietena nurorii sale, inițiază discuții intime, îi oferă prietenia ei. Cât de ușor se prind fetele la acest șiretlic! Într-adevăr, cine va refuza să poarte discuții sincere și de suflet? Vă avertizez: prietenia cu soacra trebuie să fie foarte prudentă și se impune respectarea unei distanței respectabile. Iar temele de discuții nu pot fi oricare. Mai ales dacă soacra adoră să vorbească despre fiul ei și-i cere nurorii să-i povestească totul. Absolut totul!

Cu soacra, trebuie să vorbiți despre fiul ei doar de bine, să nu cedați provocărilor și să-l criticați împreună cu ea. Dacă ea începe să-l critice, opriți-o cu un ton moale și, cel mai bine, schimbați în mod diplomat subiectul discuției. La fel de important este să rețineți că nici despre soacră nu aveți voie să vorbiți de rău.

Nu vă plângeți soțului pe comportamentul mamei sale și nici nu-i cereți să o potolească. Atunci când soția face acest lucru, în capul lui izbucnește o adevărată revoluție – crâncenă și nemiloasă. Mama este ființa cea mai dragă din viața oricărui om. Iar soția o atacă! Și aici nu contează faptul dacă critica este motivată. Nu are importanță că însuși fiul își critică uneori mama. Lui i se permite, Ei – nu. Dacă nu vă convine ceva la soacra dumneavoastră, chiar dacă acest lucru este neplăcut, soția trebuie să-și rezolve problemele pe care le are cu soacra doar cu aceasta. Soțul trebuie scos din joc. Deseori, femeile pun mâinile în șolduri și declară: ”Ori eu, ori mama ta!”. O frază foarte periculoasă! Pentru că alegerea ar putea să nu fie în favoarea soției. Soțiile vin și pleacă, iar mama e una singură pentru toată viața. Chiar dacă soției i se pare că relațiile dintre mamă și fiu nu sunt chiar atât de bune, nici în acest caz nu trebuie să vă puneți soțul în fața unei asemenea alegeri. Asta, desigur, doar în cazul în care nu vă doriți divorțul. Dacă vreți, însă, să păstrați familia, nu vă jucați cu focul!