Ce trebuie să conțină bagajul pentru maternitate?

Ce trebuie să conțină bagajul pentru maternitate?

Atunci când se apropie momentul nașterii, viitoarele mămici sunt în febra pregătirilor. Acestea se gândesc la cel mai important eveniment din viața lor, iar primul lucru pe care trebuie să-l facă este... bagajul pentru maternitate. În acest sens, Andreea Ibacka vine cu niște sfaturi ce țin de lucrurile care nu trebuie să lipsească din bagaj. Citește pe blog despre experiența dinaintea nașterii pe care a trăit-o tânăra mămică din România.

„Dacă ești însărcinată în ultimul trimestru, probabil te gândești deja la bagajul pentru maternitate. Și bine faci! Nu știi niciodată când vine sorocul peste tine și fugi ca vântul și ca gândul înspre maternitate.”, spune Andreea Ibacka.

Lucrurile pe care trebuie să le aibă MAMA:

  • *cartea de identitate;
  • *cartea de identitate a tatălui copilului;
  • cămașă de noapte (indiferent că naști natural sau prin cezariană, în primele zile n-o să-ți dorești să porți pantaloni, crede-mă);
  • prosoape (unul mare, unul mic);
  • *încărcător pentru telefon;
  • cosmetice și produse de îngrijire personală (periuță de dinți, pastă de dinți, demachiant, dischete demachiante, cremă de față, gel de duș, pieptăn);
  • *produse de machiaj, uscător de păr/ placă de păr (dacă este cazul, aici tu știi mai bine ce folosești);
  • acetonă (doar în cazul în care nu ai apucat să îți ștergi lacul de unghii din timp. În sala de nașteri vei intra cu unghiile curate, fără pic de culoare. Învinețirea unghiilor ar putea anunța probleme asociate nașterii);
  • *medicamente (dacă mama urmează vreun tratament permanent);
  • absorbante pentru lăuzie;
  • chiloți plasă tip boxeri, măsura XL (se găsesc în farmacii, îi vei aprecia enorm deoarece nu te jenează deloc);
  • lanolină pentru sâni;
  • ciorapi antitrombotici (denumiți și ciorapi compresivi sau antiembolism, necesari în caz de cezariană);
  • *haine pentru externare (o rochiță ar fi varianta ideală, dar și niște dresuri 3/4 cu bandă adezivă, dacă afară este frig);
  • kit celule stem (dacă ai ales să recoltezi celule stem, dar nu vei folosi  kit-ul spitalului în care naști).

Lucrurile pregătite pentru BEBE:

  • șervețele umede pentru bebeluși;
  • perie de păr moale pentru bebeluși (fetița mea a avut foarte mult păr încă de la naștere și singura variantă să i-l usuc bine după băiță este pieptănarea);
  • *body-uri bebe pentru externare (cele cu capse de sus până jos în partea din față sunt de departe cele mai practice);
  • *hăinuță de iarnă tip husă pentru bebeluși (dacă este cazul, în funcție de temperatură);
  • lapte praf (dacă îți dorești o altă formulă decât cea existentă în spital);
  • biberoane (în cazul în care vei dori să folosești încă de la început un model anume, de pildă biberoane anticolici cu sistem special de ventilație);
  • *cercei (dacă alegi să-i faci fetiței tale găurile în urechi încă din maternitate, eu așa am procedat);
  • *scoică auto pentru nou – născuți (scoică 0 – 12 luni, dacă externarea se face cu mașina personală).

Vedeta din România a mai spus că, pe parcursul sarcinii, ea a primit de la prietenele sale câteva liste cu lucrurile necesare primelor săptămâni după naștere. Ulterior, Andreea și-a făcut propria listă cu cele trebuincioase, întrucât aceasta le-a trecut deja prin filtrul personal.

Mai multe găsiți pe andreeaibacka.ro