Multe tinere mămici cunosc foarte bine starea de oboseală extremă, atunci când unica dorinţă rămasă este să dormi. Ca urmare, cum trebuie să privim alăptările de noapte la sân – să renunţăm sau, din contra, să alăptăm „orice ar fi”?
Orientaţi-vă după greutate
În primul rând, trebuie să acordaţi atenţie tocmai acestui criteriu. Se ştie că nou-născutul este fiziologic nepregătit pentru intervale mai mari de 3-4 ore între alăptări, dacă greutatea lui este mai mică de 5,5-6 kg. De aceea, în primele luni de viaţă, micuţii nu trebuie în nici un caz lipsiţi de alăptările de noapte, pentru că acest lucru le poate afecta sănătate. Cu atât mai puţin permise sunt astfel de restricţii în cazul copiilor prematuri şi slăbuţi, incapabili să reziste mult timp fără mâncare.
De altfel, totul este individual. Unii copilaşi pot face faţă unor intervale destul de mari între alăptări, chiar dacă nu au greutatea necesară, iar alţii continuă să se trezească noaptea pentru a mânca, deşi au depăşit această limită de greutate. Pediatrii susţin la unison că trebuie să lăsăm micuţul să renunţe singur la alăptările de noapte, şi să nu îl forţăm. Desigur, greutatea micuţului poate constitui un punct de reper formal şi relativ, însă fiziologia sistemelor organismului este diferită. Nu trebuie să uităm nici de faptul că tocmai alăptările de noapte contribuie la normalizarea lactaţiei: hormonul prolactină, care stimulează producţia de lapte de către glandele mamare, este sintetizat mult mai intens în creier (hipofiză) noaptea şi în timpul somnului. De aceea nu se recomandă renunţarea la alăptările de noapte până la stabilizarea lactaţiei.
Alăptarea şi odihna
Putem oare combina aceste două lucruri, incompatibile la prima vedere? Unor mame le poate veni în ajutor somnul împreună cu bebeluşul. În primul rând, în acest caz copilul poate fi pus la sân imediat ce se trezeşte şi începe a scânci, înainte de a trezi toată casa. În plus, nici mama nu mai este nevoită să se ridice din pat de câteva ori pe noapte. În al doilea rând, în timp ce micuţul suge cu poftă, mama poate lua o poziţie comodă, se poate relaxa sau chiar aţipi.
Chiar dacă nu sunteţi o adeptă a somnului în comun, puteţi încerca să alăptaţi copilaşul din poziţia culcat, atunci timpul de alăptare va fi timp de odihnă. Alte mămici însă susţin că le este mai comod să alăpteze micuţul din poziţie aşezat, iar apoi, după ce îl pun în pătuţ, să adoarmă şi să se odihnească în linişte. O soluţie de compromis poate fi lipirea pe timpul nopţii a pătuţului de patul părinţilor. Acest lucru oferă toate avantajele somnului în comun, însă fără dezavantajele principale. Iar dacă atârnaţi o lampă de noapte deasupra pătuţului şi puneţi alături şerveţele umede (pentru cazul în care este nevoie de schimbat scutecul), grijile de noapte se vor reduce considerabil.
Tolerăm sau reeducăm?
Acum vom examina situaţia în care micuţul cântăreşte mult mai mult de 6 kg, mama are o lactaţie stabilă, alimentaţia copilului este diversificată, însă acesta continuă să se trezească noaptea pentru o gustărică. Ar trebui să îl dezobişnuim de acest obicei sau nu?
În acest caz este bine să ne orientăm după câteva semne. Dacă micuţul se trezeşte la intervale destul de mici (2-3 ore, iar uneori chiar mai des), plânge, însă se calmează şi adoarme imediat ce atinge sânul mamei (mai mult molfăie mamelonul decât suge), se prea poate că acesta şi-a format un anumit stereotip, obişnuindu-se să adoarmă la sân. Pentru el este important nu atât să mănânce, cât să reia procesul de supt, care îl ajută să adoarmă.
Dacă mama nu este prea deranjată de necesitatea de a se trezi noaptea destul de des pentru a alăpta, nu este o problemă să lăsaţi situaţia aşa cum este. Pe de altă parte, acest stereotip va trebui abandonat odată şi odată (puţine şanse ca el să dispară singur, fără intervenţii din exterior). Dezobişnuind copilul de acest obicei, mama îl va deprinde să doarmă normal, în plus se va odihni şi ea. Dacă scopul părinţilor este să îl înveţe pe micuţ să adoarmă singur în pătuţul său, este bine să îl dezobişnuiţi cât mai repede de suptul pe timp de noapte, fără a înlocui un obicei cu altul (de exemplu biberon sau suzetă în loc de sân).
Desigur, va trebui să faceţi faţă câtorva nopţi de coşmar: copilul va protesta cu siguranţă împotriva modificării regimului comod şi cunoscut. Însă cheia succesului părinţilor în acest caz este tenacitatea. Atunci când micuţul se trezeşte, este mai bine ca de el să se apropie tata sau altă rudă, dar nu mama, care miroase apetisant a lapte.
Acţiunile adultului trebuie să fie tandre, dar ferme şi consecvente, ca în cazul înţărcatului. Puteţi plimba micuţul prin cameră, îi puteţi cânta un cântecel, îl puteţi legăna. Dar imediat ce micuţul începe să adoarmă, el trebuie pus înapoi în pat, pentru a se obişnui să adoarmă acolo.
Într-un cuvânt, problema alăptării de noapte poate fi soluţionată în mod diferit, şi fiecare abordare va fi corectă. Dar nu uitaţi nici de faptul că perioada alăptării este atât de scurtă comparativ cu viaţa întreagă şi lăsaţi micuţului posibilitatea să savureze toate plăcerile acesteia, chiar dacă acest lucru este „incorect” şi „nepedagogic”. Orice cale aţi alege, cel mai important lucru este ca alegerea să fie dictată, în primul rând, de dragoste.
