Ciocolata neagră le este interzisă acestor persoane

Ciocolata neagră le este interzisă acestor persoane

Credeai că ciocolata neagră e cea mai sănătoasă și că nu te îngrașă? De fapt, aceasta are mai multe calorii decât ciocolata cu lapte sau cea albă, iar din cauza unor ingrediente, este strict interzisă mămicilor care alăptează, copiilor sub 3 ani și persoanelor care suferă de anumite afecțiuni. Mai multe detalii află chiar din gura medicului!

Ciocolata neagră le este interzisă acestor persoane

Nu mai e un secret că ciocolata neagră este un aliment sănătos. Cu toate acestea trebuie să avem în vedere un aspect foarte important: ciocolata neagră este un aliment cu o densitate energetică foarte mare.

Profesorul doctor Nicolae Hâncu, în volumul „Abecedar de nutriţie“, confirmă acest lucru:

„Deşi ciocolata neagră are mai multe calorii, aduse din lipide vegetale (cacao), este mai sănătoasă decât cea albă sau cea cu lapte. Adaosul de arahide sau stafide creşte aportul caloric deja foarte mare“, scrie Adevărul.

Iată argumentul pentru care persoanele care vor să slăbească nu ar trebui să consume ciocolată neagră sau orice alt fel de ciocolată. Reţineţi că 100 de grame de ciocolată neagră (minimum 35% cacao şi 55-65% zahăr) conţin 550 de calorii.

Ciocolata conţine teobromină, o substanţă asemănătoare cafeinei, cu efect stimulator asupra sistemului nervos central. De aceea, ciocolata nu este recomandată, sub nicio formă, copiilor cu vârsta sub 3 ani sau celor care prezintă ADHD (sindrom de hiperactivitate şi deficit de atenţie).

Şi femeile care alăptează este bine să se abţină de la consumul de ciocolată, mai ales cea cu un conţinut bogat de cacao, deoarece substanţa psiho-stimulantă poate trece în laptele matern.

Tot din cauza efectului stimulant asupra sistemului nervos central, ciocolata nu ar trebui să intre în dieta persoanelor predispuse la insomnii, iar din acest punct de vedere, nicidecum nu ar trebui consumată după-amiază şi seara.

Ciocolata conţine zahăr, chiar şi cea amăruie. Cu cât concentraţia de cacao este mai scăzută, cu atât creşte cantitatea de zahăr dintr-o ciocolată. Atunci este lesne de înţeles de ce diabeticii nu ar trebui să mănânce ciocolată sau cel puţin să nu facă excese. Pe de altă parte, ciocolata conţine oxalaţi, motiv pentru care persoanele care suferă de pietre la rinichi sau de gută nu ar trebui să mănânce ciocolată.

Sursa: realitatea.net

Distribuie articolul: