Condamnat la 17 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore

Un locuitor al raionului Taraclia a fost condamnat la 17 ani privațiune de libertate, în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de viol și acțiuni violente cu caracter sexual săvârșite față de o minoră de 13 ani din aceeași localitate, transmite IPN.

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a unei minore

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, și-a recunoscut vina. În noiembrie anul trecut, fiind în stare de ebrietate, a atacat minora în stradă. A doborât-o la pământ, încercând s-o violeze, însă a fost oprit de un trecător.

Inculpatul avea antecedente penale, fiind de cutând eliberat din detenție.

Sentința de condamnare la 17 ani de închisoare este cu drept de atac. Bărbatul a fost obligat să achite 30 de mii de lei familiei copilei pentru prejudiciul cauzat.

Într-un alt caz, anunțat la 20 februarie, un bărbat de 40 de ani din Cahul a fost condamnat la 16 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru violul fiicei sale minore, care a rămas însărcinată. Fata a povestit despre ce i s-a întâmplat profesorilor, care au anunțat oamenii legii. Acum minora se află în grija mamei, care muncește peste hotare.

Sursa: IPN.md

Distribuie articolul: