Din inimă pentru Vasile Guzun

Din inimă pentru Vasile Guzun

-
//
13.10.2017

Se numește Vasile Guzun și are 34 de ani. Este tatăl a doi copii minunați pe care îi iubește nespus de mult și dorește din toată inima să-i vadă crescând. A fost și este un om pozitiv, prieten bun, soț și un tată extrem de iubitor. Mereu a dus un mod sănătos de viață, nimic nu prevestea nenorocirea care a venit pe neașteptate și a lovit dureros întreaga familie. De un an și jumătate luptăm cu această boală care, credem cu multă speranță în suflet, că o vom învinge. A fost diagnosticat cu cancer la stomac. A fost efectuată o intervenție chirurgicală unde a fost  înlăturată tumoarea, după care au urmat chimioterapie dureroase si suportată cu mult chin. 

Din inimă pentru Vasile Guzun

În luna spetembrie 2017 am mers din nou la control, pentru ca după prima intervenție a făcut stenoza și nu putea să se alimenteze normal. Aici din păcate a fost  din nou cu cancer la stomac și metastază retroperitonală. Am acceptat cu greu realitatea, de acea am încercat să facem investigații în Italia, unde ne-au confirmat același diagnoz. Acum avem nevoie de chimioterapie, care ar mai putea ajuta, însă înainte de această este nevoie de tratament de pregătire pentru că este prea slab pentru a putea suporta efectele chimiei și o intervenție pentru a se putea alimenta. 

Vă rugăm mult din suflet să ne ajutați să colectăm această sumă, deoarece e mult pentru noi, iar viața soțului meu e foarte importantă pentru noi, mai ales pentru copilașii lui. Vasile are curajul să lupte pentru că vrea să fie un tată puternic și sănătos pentru noi. La moment avem mare nevoie de susținere, căci costul tratamentului este peste puterile noastre financiare. Astăzi vă cerem ajutorul pentru tăticul nostru, care eu ca soție și copilașii, îl vor acasă să fie sănătos, și să fie lângă noi. Vă rugăm să ne ajutați. Mulțumim!

Sursa: caritate.md