mamaplus

Doi soți care și-au torturat fiul pentru că e gay au fost condamnați la închisoare: „Te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”

-
//
24.01.2024

Doi soți din Torino, părinții unui adolescent homosexual, au fost condamnați la închisoare cu suspendare după ce și-au amenințat fiul că îl aruncă de la balcon dacă nu „se întoarce la normalitate”, relatează Corriere della Sera.

mamaplus

Potrivit sursei citate, femeia a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, iar bărbatul la doi ani. De asemenea, instanța i-a obligat pe aceștia să-i plătească fiului despăgubiri bănești pentru tratamentul la care l-au supus. Amândoi au primit pedepse cu suspendare datorită participării la cursul de „recuperare”. Există o lungă listă de hărțuiri la care părinții și-ar fi supus fiul, care avea doar 14 ani la momentul respectiv, scrie digi24.ro.

Cuplul a aflat despre înclinațiile sexuale ale băiatului citindu-i pe ascuns jurnalul. Pe acele pagini, despre care credea că vor rămâne private, tânărul de 14 ani mărturisea:

„Îmi plac băieții, sunt homosexual”. O „rușine” și un „afront” pentru tatăl care ar fi încercat totul pentru a corecta orientarea fiului său.

L-a pedepsit cu bătaia, i-a confiscat telefonul mobil și chiar l-a pus să alerge noapte pe stradă, pe jumătate dezbrăcat.

„Ori te întorci la normal, ori te arunc de la balcon”, i-ar fi spus bărbatul adolescentului.

Mai mult, bărbatul îl obliga pe tânăr să se îmbrace ca un „băiat” și să facă „lucruri de băiat”: să-și lase barbă și să curteze fete. Timp de doi ani – din 2020 până în 2022 – adolescentul ar fi suferit maltratările părinților săi și apoi s-ar fi destăinuit psihologului școlar, căruia i-a spus că tatăl său i-a dat o lună pentru a-i dovedi că s-a culcat cu o fată.

De aici a pornit ancheta, care s-a încheiat cu cererea de trimitere în judecată a părinților: tatăl a fost acuzat de infracțiunea de rele tratamente, în timp ce mama a fost acuzată că nu a împiedicat abuzurile fizice și psihologice.