mamaplus

Loviți, umiliți sau numiți ”proști”. Mărturiile cutremurătoare ale unor părinți a căror copii au fost agresați la școală de profesori sau elevi

-
//
10.10.2023

„Copilul meu are acum nevoie de tratament, după ce a fost umilit timp de câțiva ani la școală”; „Medicii ne-au spus că dacă nu veneau la timp, era posibil să ne pierdem fiul”; „I-a dat cu un elektroschocker în stomac și cu pumnul în nas, fără nicio milă”;   „Din prima zi la școală copilului meu i-au spus că-i prost.” Sunt câteva dintre mărturiile unor părinți care au reclamat faptul că, în timp ce se aflau la școală sau împreună cu cadrele didactice, copiii lor au fost agresați fizic sau verbal de către colegi sau chiar de către profesori, scrie zdg.md

mamaplus

„Te pocnesc de nu te adună nici poliția”

La sfârșitul lunii august în spațiul public a apărut o înregistrare video în care este surprinsă vocea unei profesoare care ceartă un copil de clasa a VI-a în cadrul unei excursii în România. În imaginile video pot fi auzite expresiile: „mizerie(…), te bat(…), te pocnesc de nu te adună nici poliția românească (…), tu îmi mai răspunzi o dată înapoi – îți dau una peste gură”. 

Natalia Lascov, mama copilului căruia îi erau adresate aceste cuvinte, susține că a observat mai multe acțiuni abuzive asupra fiului ei în perioada anilor 2021-2023, când el a fost elev la liceul privat „Da Vinci”, dar că nu le-a dat inițial o mare importanță. Femeia spune că fiul ei a fost intimidat prin pedepse abuzive, glume jignitoare și o atitudine negativă din partea dirigintei de clasă, Viorica Oleinic. „Ultima picătură a fost excursia din România, din aprilie  2023. În seara zilei de 29, în jurul orei 22:00, când au ajuns la destinație, fiul ne-a informat printr-un mesaj că nu se găsește un copil. Detalii despre dispariția acestuia și cum a fost găsit am aflat abia când fiul a ajuns acasă. Fiul ne-a relatat că profesorii, împreună cu șoferul, au mers să caute copilul dispărut, iar el a rămas cu colegii în hotel. Fiul se afla cu alți copii într-o cameră, când la ușă a bătut cineva. Copiii s-au speriat și s-au ascuns sub paturi, la balcon, iar fiul meu – în baie. În odaie a intrat doamna Oleinic și găsindu-l pe fiul meu în baie, a început să strige la el foarte tare, numindu-l mizerie și amenințându-l cu bătaia”, povestește Natalia Lascov. 

„Medicii ne-au spus că dacă nu veneau la timp, era posibil să ne pierdem fiul”

Mama copilului spune că lucrul care a determinat-o să facă publice imaginile video a fost o convulsie pe care ar fi suferit-o fiul ei după excursia în România. „Într-o searăfiul s-a ridicat din pat, s-a făcut alb ca varul pe față, a căzut jos, a dat ochii peste cap, picioarele îi tremurau. Noi cu soțul, speriați, nu știam ce să facem. Eu, panicată, nici nu-mi dădeam seama în care parte să o iau. Soțul a chemat ambulanța, în câteva minute copilul și-a revenit. A venit ambulanța și medicii ne-au spus că dacă nu veneau la timp, era posibil să ne pierdem fiul, el având zahărul foarte înalt și tahicardie puternică. După convulsia copilului,  am mers la un neurolog, unde i-am povestit toate cele întâmplate. Dlui ne-a spus că fiul nostru a fost supus unui stres îndelungat și ca rezultat, s-a întâmplat această convulsie. Acum urmăm tratament. Mi-e frică pentru orice moment, ca să nu se repete”, spune Natalia.

Natalia Lascov susține că a încercat să soluționeze situația pe cale amiabilă, însă administrația școlii a venit cu acuzații în adresa ei și a copilului. „Fiul meu, fiind odată în biroul directoarei, a observat pe monitorul doamnei directoare cum dumneaei urmărește cum psihologul ducea o discuție cu un alt copil, ceea ce este destul de alarmant. Mai mult ca atât, în școală au fost instalate niște camere camuflate în vestiarele pentru bazin, unde copiii se dezbracă. Cine urmărește aceste videouri și cu ce scop? Cine stochează aceste informații? Eu, ca mamă, sunt foarte îngrijorată”, spune femeia. 

Natalia Lascov a trimis o plângere către Procuratura Generală, în care solicită ca acțiunile profesoarei Oleinic să fie verificate sub prisma articolului 166 prim (tortura, tratamentul inuman sau degradant, n.r.). Contactată de ZdG, Viorica Oleinic ne-a zis că „la momentul de față, nu pot face declarații, întrucât detaliile pe care le pot oferi constituie substanța apărării mele și nu le pot face publice. Menționez doar că toate acțiunile și declarațiile familiei Lascov împotriva mea constituie un voit și intenționat proces de denigrare, atât a numelui și a profesionalismului meu, cât și a IPL „Da Vinci”. Voi reveni cu declarații edificatoare pentru formarea opiniei publice doar după ce cazul va fi soluționat”, ne-a comunicat profesoara Viorica Oleinic.

„I-a dat cu un elektroschocker în stomac și cu pumnul în nas, fără nicio milă”

La începutul lunii septembrie, un alt elev a avut de suferit în timp ce se afla pe teritoriul unei instituții de învățământ. Mai exact, la 4 septembrie, în curtea Gimnaziului din Malcoci, raionul Ialoveni, un elev de 15 ani a fost bătut și electrocutat de fiul directoarei instituției de învățământ, Mariana Covali, și el fiind elev al aceluiași gimnaziu. Incidentul s-a produs în curtea școlii, iar băiatul agresat a ajuns la spital și a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală. Poliţia a inițiat o anchetă pe acest caz, după ce a fost sesizată de mama victimei, Natalia Podoleanu. Femeia susține că se încearcă mușamalizarea cazului, astfel încât persoanele responsabile să scape nepedepsite.

„Totul a început când copilul agresor l-a împins pe fiul meu, dar mergând deja spre lecție, că suna la lecție, pe coridor. Pe coridor l-a împins și copilul meu i-a răspuns tot așa, l-a împins, adică e un răspuns înapoi, nu l-a numit urât, nu a căzut nimeni. Copilul care l-a agresat pe copilul meu i-a spus să vadă ce pățește el la pauză. După ce s-a petrecut lecția, la pauza următoare el a acționat, i-a dat cu un elektroschocker în stomac și cu pumnul în nas, fără nicio milă. Asta e normal? Să-i rupă nasul? Pentru ce? Pentru nimic? Pentru că lui nu i-a plăcut că fiul meu un pic l-a împins, care a fost un răspuns la aceeași acțiune din partea lui. Adică pentru asta el a ajuns la spital, în sala de operație?”, se întreabă, cu lacrimi în ochi, mama copilului.

„Se vede cu ochiul liber că dumnealor au vrut să ascundă ceea ce s-a întâmplat”

Nina Podoleanu susține că după producerea incidentului ea nu a fost înștiințată de către profesori despre cele întâmplate și că profesorii nu au apelat la serviciul de urgență. „Copilului i-a fost oprit sângele, i-au pus bandaj, dar totuși, văzând că el sângerează și are dureri, el a mai rezistat o lecție, după care a fost trimis singur acasă, fără un însoțitor și cu bună știință că nimeni nu este acasă, toată lumea știe că eu muncesc de dimineața până seara în Chișinău. Se vede cu ochiul liber că dumnealor au vrut să ascundă ceea ce s-a întâmplat. Am informația că profesorii le-au spus copiilor să nu povestească despre ce au văzut”, susține femeia. 

Citiți AICI continuarea.