mamaplus

Fetiţa de 4 ani, care şi-a pierdut mama, bunica şi sora în teribilul accident de la Bahmut, se zbate pentru viață. Tatăl, răpus de durere

-
//
24.10.2023

Fetiţa de 4 ani, care şi-a pierdut mama, bunica şi sora mai mică în accidentul de la Bahmut, Călăraşi, rămâne în stare gravă, la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală. În schimb se ameliorează starea bunicului, care a supravieţuit. Între timp, rudele celor patru decedaţi cer să fie ajutate, scrie publika.md.

mamaplus

Medicii de la Institutului Mamei şi Copilului fac tot posibilul pentru a o menţine în viaţă pe fetiţa de patru anişori.

„Aceasta este internată în secţia Reanimare Chirurgicală, sub supraveghere medicală. Are multe traumatisme şi leziuni, un traumatism cranio cerebral, un traumatism al bazinului, precum şi alte leziuni”, a spus Maxim Cazacu, purtător de cuvânt la Institutului Mamei şi Copilului.

Totodată, medicii de la spitalul din Călăraşi, au veşti îmbucurătoare despre bunicul fetei. Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, şi-a revenit după accident, dar rămâne în stare gravă, fiind cu picioarele fracturate.

„În momentul de faţă, starea lui este cu ameliorare vădită. El e conştient, adecvat, răspunde la întrebări, dar, oricum, se află în continuare la tratament, la terapie intensivă, prezintă traumatism asociat, politraumatism”, a precizat Ion Veveriţă, vicedirector la Spitalul din Călăraşi.

Bărbatul care şi-a pierdut în accident fiica, mama, nepoata şi ginerele este răpus de durere.

Asta e fiica mea, asta e mama mea, fata mea şi nepoţii mei. El mi-a luat tot ce e mai scump pe lume. Nadiuşa mea are 20 de ani, fata mea e copil micuţ, e prunc. Cealaltă 4 lunişoare avea. Ce a văzut ea… Mama mea era încă de viaţă…”, a spus Mihail Bucilă, tatăl victimei de 20 de ani.

Mihail Bucilă nu-i cere procurorului care a fi provocat accidentul să plătească prejudicii. Vrea doar să fie ajutat să-şi îngroape cele patru rude.

„Mie nu-mi trebuie banii lor, că ei cu banii lor n-o să o întorc pe mama mea şi copii mei. Doar un lucru spun, tot e în mâna Domnului şi dacă s-a întâmplat cazul ăsta, ce pot să fac eu. Dacă-i posibil, că noi suntem săraci, mai repet odată, şi nu am fost pregătiţi pentru asta, şi dacă e posibil, şi dacă are inimă, el şi familia lui să înţeleagă că noi avem nevoie de ajutor, de mare ajutor, că nu e un mort, dar sunt patru morţi. Şi să mă ajute, cu ce poate şi cum poate, şi Dumnezeu cu dânsul”, a spus Mihail Bucilă, tatăl victimei de 20 de ani.

Una din ipoteze este că şoferul care a provocat accidentul ar fi avut viteză mare.

„Eu sunt şocat. Am fost la locul accidentului, fratele nu a fost, dar eu am fost după tragedia asta. După părerile mele, eu vă spun aşa cum este, el avea foarte mare viteză. Avea vestă. Vesta era la tăticu. Mama conducea căruţa. Mămica mea e credincioasă, crede în Dumnezeu. A murit cu Biblia în mână”, a spus Mihail Bucilă, tatăl victimei de 20 de ani.

Accidentul s-a produs sâmbătă seara lângă Bahmut, Călăraşi, şi s-a soldat cu patru victime: un bebeluş de patru luni, mama sa de 20 de ani, bunica de 64, şi verişorul tinerei, un bărbat de 28 de ani. Automobilul care a accidentat căruţa era condus de procurorul-şef de la Ungheni, Dumitru Triboi. Procurorii PCCOCS au deschis dosar penal, iar Triboi a fost plasat în arest, pentru 30 de zile. Rezultatele testelor de alcoolemie au arătat că şoferul nu consumase alcool.