Dacă te numeri printre părinții care au sau au avut nevoie de ajutor pentru a avea grijă de copii, cu siguranță știi cât de greu este să găsești o bonă bună. Aceasta trebuie să aibă suficientă experiență când vine vorba de îngrijirea copiilor, trebuie să fie de încredere și să îi lase o impresie bună copilului de care urmează să aibă grijă. Astfel că, odată ce găsim o bonă perfectă pentru prichindeii noștri, ținem "cu dinții" de ea și ne dorim să îi oferim toate condițiile în așa fel încât să se simtă cât mai confortabil și bine primită la noul ei loc de muncă.

Dar nu toate familiile gândesc altfel, se pare! Spre exemplu, doi părinți de peste Ocean i-au interzis bonei, pe care tocmai o angajaseră pentru a avea grijă de copilul lor, să mănânce din frigiderul lor. Femeia a povestit, într-un clip postat pe TikTok, că trebuie să își aducă mâncare de acasă în fiecare zi, chiar dacă în casa familiei la care merge există suficientă mâncare.

Brenna a ajuns, recent, vedetă pe TikTok, după ce a dezvăluit că părinții care au angajat-o pentru a avea grijă de copiii lor nu o lasă să mănânce nimic din casa lor. Ea a făcut un clip în care le arată celor care o urmăresc ce se află în rucsacul pe care trebuie să îl umple zilnic cu mâncare, fiindcă nu are voie să se atingă de niciun aliment din casa familiei care a angajat-o, în afară de apă și cafea.

I s-a cerut, astfel, să își aducă mâncare de acasă, care pentru Brenna consta în gustări, fiindcă nu avea timp să își gătească, întrucât lucra ca bonă de dimineață până seară. Printre lucrurile care se aflau în rucsacul sau se numărau o gogoașă, niște fructe, o sticlă de apă, chipsuri, covrigei și o conservă de tăiței cu pui.

mamaplus

„Sunt aici full-time. Sunt dădacă de mai bine de patru ani și niciodată nu am fost tratată astfel de vreo familie, dar încerc să mă descurc cum pot”, a scris Brenna.

Cei care au văzut clipul postat de aceasta au rămas șocați și au întrebat-o de ce acceptă acest tratament abuziv. Aceasta spune, însă, că a demisionat, între timp, și că acum are deja un alt loc de muncă.

Bineînțeles că Brenna nu are niciun motiv să se plângă, mai ales că sunt puțini angajatorii care le asigură angajaților lor mesele.