Dragi cititori ai Mamaplus.MD, vă prezentăm, cu mare plăcere, o rubrică nouă, extrem de captivantă şi, cel mai important, informativă – „Lecţii de poveste cu Ana Gavriliuc”. Poveştile sunt o parte integrantă a copilăriei, dar noi arareori ne gândim la înţelepciunea şi bogăţiile conţinute în poveşti şi la modul în care ele modelează personalitatea copilului. A venit timpul să clarificăm aceste aspecte! Plecăm într-o călătorie fabuloasă cu doamna Ana Gavriliuc, specialist cu experienţă în domeniul psihologiei.

Lecţii de poveste pentru viitorii bărbaţi

Dragi prieteni, vom continua discuţia despre rolul poveştilor în viaţa copiilor. Sunt sigură că mulţi părinţi au observat că micuţul cere, uneori, să i se citească, seară de seară, aceeaşi poveste. Cum se explică acest lucru? Un terapeut cu experienţă vă va răspunde că acest fenomen nu este întâmplător. Ascultând iar şi iar povestea preferată, copilul absoarbe lecţiile ei înţelepte şi le înscrie în subconştient, pentru a le folosi, obligatoriu, ulterior, în viaţa de adult.

Apare întrebarea justificată de ce copiii aleg poveşti diferite? De ce unor băieţi le place să asculte istorioare despre soldăţelul de plumb, iar altora le place, de exemplu, Danila din povestea lui Bajov despre Floarea de piatră?

Un specialist cu experienţă, după ce comunică cu micuţul dumneavoastră şi îi urmăreşte comportamentul, poate determina trăsăturile principale ale caracterului lui. Folosind terminologia de poveste, va spune că fiul dumneavoastră este un Războinic şi, ca urmare, are tendinţa de a apăra persoanele apropiate lui. Sau poate că micuţul dumneavoastră corespunde arhetipului de Susţinător al familiei, care va prelua întotdeauna îndatoririle de îngrijire şi susţinere a familiei, va deveni capul acesteia, bătrânul-înţelept. Nu este exclus ca fiul să prezinte deja calităţi de Îndrumător şi Învăţător: el preferă să afle lucruri noi, să studieze lumea din jur, iar pe viitor are mari şanse să devină savant. Un alt arhetip pe care îl putem observa în copil din fragedă copilărie este cel al Continuatorului neamului, cel care va găsi mereu căi de a se înţelege cu adulţii din jur, devenind maestru în construirea de relaţii interpersonale.

Lecţii de poveste pentru viitorii bărbaţi

Fiecare mic erou are, desigur, câte ceva din toate aceste arhetipuri: el este puţin şi Războinic, şi Susţinător, şi Continuator al neamului, şi Învăţător. Care sunt, prin urmare, lecţiile de poveste pe care le învaţă copiii din basme? Prima lecţie – sarcina de a înţelege şi a învăţa corelaţia corectă dintre „a lua” şi „a da”. De la 4-5 ani trebuie să citiţi copilului poveşti care să îl înveţe acest lucru. Povestea parcă îl îndeamnă: ţine minte ce iei, când iei şi de la cine iei. Învaţă să manifeşti răbdare, întreabă proprietarul lucrului cum se foloseşte acesta şi dacă ai voie să îl iei. Dacă eşti nerăbdător, dacă iei lucruri străine fără voie, poţi avea neplăceri. Povestea ne învaţă să mulţumim dinainte, şi când iei, şi când restitui, pentru că recunoştinţa se consideră, pe bună dreptate, cea mai bună protecţie. Dragi părinţi, dacă veţi reuşi în primii 5-6 ani ai vieţii copilului să îi creaţi o percepţie corectă a raportului „a da  – a lua”, îl veţi ajuta foarte mult pe viitor.

A doua lecţie de poveste se numeşte „decizia bărbătească”. Cât de des auzim că femeile din timpurile noastre se plâng de lipsa bărbaţilor adevăraţi, de incapacitatea lor de a lua decizii, de a-şi asuma responsabilităţi. Se pare că aceste abilităţi se învaţă în copilărie. Citind poveşti, unde eroul ia decizii, aveţi posibilitatea să întrebaţi piciul părerea lui: decizia eroului este corectă sau nu? Ce decizie ar fi luat el? Dragi părinţi, reţineţi, cu cât mai devreme îi veţi permite copilului să ia decizii, să îşi asume responsabilitatea pentru faptele lui, cu atât mai uşor îi va fi în viaţa adultă. Grija şi protecţia excesivă conduc la infantilism, care poate fi întâlnit şi la 40-50 de ani, atunci când bărbatul adult este în continuare dependent de mama sa.

A treia lecţie de poveste trebuie însuşită neapărat de viitorii Războinici. Acestea sunt poveştile în care aflăm despre Eroul capabil să lupte pentru dreptate şi să apere pe cei slabi. El apără oamenii, uneori prin jertfă personală, în calea lui se întâlnesc greutăţi de netrecut, dar el reușește să ajungă câştigător acolo unde şi-a dorit. Pot fi basme în care se vorbeşte despre eroi frumoşi şi nobili, dar şi biografii istorice (Alexandru Macedon, Suvorov, amiralul Uşakov etc.), balade (Iia Muromeţ şi Dobrânea), vieţile sfinţilor.

Lecţii de poveste pentru viitorii bărbaţi

O altă lecţie de poveste pentru astăzi este lecţia devenirii Maestru în activitatea preferată. Un bun cizmar, croitor, brutar şi chiar un bun vrăjitor – acestea sunt istorioare care arată calea pe care trebuie să o parcurgă orice bărbat pentru a deveni un profesionist adevărat. Povestea învaţă băiatul că, pe lângă studii de calitate, este important să ai anumite abilităţi practice, să ştii o meserie, care să îţi ofere un câştig şi să te ajute să-ţi întreţii familia.

Prin urmare, pentru a creşte şi a educa un adevărat Susţinător şi Războinic, Învăţător şi Continuator al neamului, trebuie să începem cu cititul poveştilor. Adevăraţii Bărbaţi sunt cei care şi-au însuşit lecţiile „de poveste” referitoare la Maestrul adevărat, Luarea deciziilor bărbăteşti, relaţia „a da – a lua” şi faptele eroice.

Autor: Ana Gavriliuc