Au rămas zile numărate până la interzicerea fumatului în locurile publice închise

Au rămas zile numărate până la interzicerea fumatului în locurile publice închise

-
//
24.05.2016

Exact o săptămână a mai rămas până la interzicerea fumatului în locurile publice închise, adică în baruri, cafenele sau discoteci.

Au rămas zile numărate până la interzicerea fumatului în locurile publice închise

Consiliul naţional coordonator pentru controlul asupra fumatului, în frunte cu vicepremierul Gheorghe Brega, va examina astăzi modul de implementare a noii legi.  

Statul speră că prin noile interdicţii să-i ajute pe fumători să renunţe la acest viciu. Deja din data de întâi iunie, medicii de familie vor oferi pacienţilor consultaţii cum să renunţe la fumat, iar în spitale vor fi oferite mai multe materiale informative despre pericolele fumatului. În caz de necesitate, pacienţii  vor fi trimişi pentru tratament la Dispensarul narcologic.

Din data de 31 mai, fumatul va fi interzis în locurile publice închise şi semiînchise, adică în baruri, restaurante şi cluburi de noapte, dar şi la locul de muncă.

Fumatul va fi interzis şi în transportul public, inclusiv în taxi, la staţii, în locurile de agrement şi terenurile de joacă, pe stadioane şi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timpul evenimentelor.  Restricţia este valabilă şi pentru scările blocurilor şi paliere.

Potrivit noii legi, se va putea fuma doar pe terase şi în locuri special amenajate în aer liber, la cel puţin 10 metri distanţă de intrarea în local.

Pentru nerespectarea legii, fumătorii vor fi amendaţi cu până la 1.400 de lei, iar proprietarii localurilor cu până la 10 mii de lei.

Sursa: publika.md