mamaplus

Femeile din Strășeni și Călărași au posibilitatea să facă gratuit screeningul mamar

-
//
06.04.2022

Femeile din raioanele Strășeni și Călărași, cu vârstele cuprinse între 50 și 70 de ani, au posibilitatea să facă a gratuit screeningul prin mamografie digitală în scopul depistării precoce a patologiilor glandelor mamare, pe parcursul anului curent cu sau fără asigurare medicală. Serviciul este deja disponibil în raioane unde tehnicienii radiologi au efectuat mamografia la peste 200 de femei. Specialiștii de la Institutul Oncologic vor ajunge, în total, în 12 raioane. 

După efectuarea mamografiei digitale a ambelor glande mamare, imaginile radiologice sunt transmise medicilor imagiști de la Institutul Oncologic, care se ocupă de descrierea lor. În cazul depistării unor afecțiuni, femeile sunt consultate de medicii mamologi de la Centrul Consultativ Diagnostic (CCD) al Institutului Oncologic.

Screeningul mamar permite depistarea, cu ajutorul unei instalații radiologice mobile, a patologiilor glandelor mamare în stadii incipiente, atunci când femeile nu au simptome. Examinarea radiologică se recomandă să fie realizată o dată la doi ani.

Potrivit specialiștilor, dintre toate tipurile de cancer, la femeile din Republica Moldova, cel mai frecvent este diagnosticat cancerul mamar. Anual, circa o mie de persoane sunt depistate cu cancer de sân, în total, sub supravegherea medicilor fiind aproximativ 10 mii de femei.

În stadii tardive sunt diagnosticate 30 la sută dintre femei, iar din acest motiv tratamentul este, deseori, de lungă durată, mai costisitor și mai puțin eficient. Menționăm că, în țara noastră, mortalitatea prin cancerul mamar se situează pe locul trei, după cancerul pulmonar și cel colorectal.