mamaplus

Povestea fetiței care a împlinit 9 ani fiind ostatică la Hamas. Mama ei a murit de cancer, iar cea vitregă a fost ucisă

-
//
27.11.2023

După o amânare de 9 ore care a alimentat temeri că armistițiul va fi compromis, Hamas a eliberat sâmbătă-noapte încă 13 ostatici israelieni, doi dintre ei și cu cetățenie română. Este vorba despre 8 copii și 5 femei între 3 și 67 de ani, conform protv.ro.

mamaplus

Cu toate că s-au angajat să nu despartă familii, teroriștii au predat fiice fără mame, ori surori fără frați. Duminică seară este așteptat un al treilea schimb de prizonieri, iar pe lista anunțată de Hamas figurează și o persoană care are cetățenie americană. Posibil Abigail, fetița care a împlinit vineri 4 ani.

După 7 săptămâni de agonie, Thomas Hand își strânge din nou la piept fetița care a împlinit 9 ani în captivitate. Inițial, s-a crezut că Emily a fost ucisă de teroriști.

Ipoteza sumbră nu a fost confirmată, iar tatăl a fost anunțat că Emily era, probabil, ostatică în Gaza, o experiență cumplita pentru copila care oricum nu fusese ocolită de suferință.

Mama ei a murit de cancer pe când ea avea doar 2 ani și jumătate. A crescut-o prima soție a tatălui ei, alături de frații mai mari. Pe 7 octombrie, teroriștii au ucis-o pe mama vitregă.

Odată cu Emily, a fost eliberată și prietena ei Hila, de 13 ani, la care dormise înaintea atacului. Mama, răpită și ea, nu a fost însă eliberată.

La rândul lor, frații Noam și Alma Or, de 17 ani respectiv 13 ani, au fost luați din casa lor din Kibutul Beeri, alaturi de tatăl lor, Dror. Mama celor doi frați a fost omorâtă de integriști. Sâmbătă seară s-au întors acasă doar copiii, nu și tatăl.

Alta familie, altă dramă. Pe lista celor predați sâmbătă-noapte de Hamas se numără și Shoshan Haran, de 67 de ani, și 5 membri ai familie sale: fiica Adi, nepoții Yael și Neve, cumnata Sharon Avigdori și fiica acesteia, Noam. Ginerele a rămas în schimb în captivitate. Soțul și sora lui Shoshan au fost uciși pe 7 octombrie.

Merav Roth, psihanalist și expert în doliul traumatic: „Se confruntă cu traume foarte complexe, pentru că, înainte să fie luați ostatici, au trecut prin experiențe extreme, în jurul lor s-au tras focuri de arme ore întregi, celor mai mulți li s-a dat foc la case. Ei au încercat să fugă din casele incendiate și așa i-au prins cei din Hamas. Unii au asistat la măcelărirea celor apropiați. De aceea, trebuie luați imediat în grijă, în cazul sindromului de stres post-traumatic primele zile sunt cruciale.”

Protocolul de reintegrare în familii și societate nu se rezumă doar la sprijin psihologic. Pe cât posibil, armata încearcă să obțină informații prețioase de la cei întorși acasă.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF: „Cu fiecare dintre ei stăm de vorbă, colectăm toate informațiile pe care ni le pot furniza, îi audiem. Fiecare caz e unic. Unii își amintesc detalii utile, alții – nu, încercam să aflăm ce au observat, ce deducții au făcut în situațiile trăite.”

Și ostaticii eliberați în tranșa a doua sunt în stare de sănătate bună, cu excepția Maiei Regev, de 21 de ani, care va avea nevoie de câteva operații la piciorul fracturat în ziua în care a fost răpită de la festivalul de muzică Nova. Fratele ei, Itay, a rămas în mâinile teroriștilor.

Întoarcerea celor 13 în Israel a fost mult întârziată, după ce Hamas a refuzat să-i predea Crucii Roșii, pe motiv că sâmbăta n-ar fi intrat destule camioane cu ajutoare umanitare în Fâșia Gaza. Familiile anunțate încă de dimineața, dar și zeci de mii de israelieni solidari, strânși în centrul Tel Aviv-ului, au așteptat că pe ghimpi depășirea impasului. Eforturile diplomatice făcute de Qatar și Egipt, precum și o noua intervenție a președintelui Biden au salvat situația. Ostaticii sunt ținuți izolați, în intuneric, povestesc rudele celor salvați.

Eyal Nouri, nepotul ostaticului Adina Moshe eliberat, în vârstă de 72 de ani: „A fost ținută în beznă totală. A trebuit să se adapteze la lumina soarelui. Mergea cu ochii în pământ pentru că a stat într-un tunel și nu mai era obișnuită cu lumina zilei.”
Asta este însă cea mai măruntă dintre problemele Adinei Moshe.

Eyal Nouri, nepotul ostaticului Adina Moshe eliberat, în vârstă de 72 de ani: „Nu era la curent cu ce s-a întâmplat începând din 7 octombrie. Nu știa de război, nu știa că soțul ei a fost ucis, îl văzuse doar rănit.”

În tot acest timp Israelul a pus în libertate azi-noapte 6 femei palestiniene și 33 de adolescenți, cărora le-a fost rezervată o primire entuziastă în Cisiordania. Pe de altă parte, au ajuns primele camioane de cu ajutoare în nordul Fâșiei Gaza. Disperați, oamenii s-au năpustit asupra lor și au luat cât mai multe cutii cu hrană și sticle de apă.