mamaplus

Victima decedată în urma accidentului de la Jumbo, mamă a două fetițe, va fi condusă pe ultimul drum

-
//
07.08.2023

Doinița Prodan, victima accidentului fatal din sectorul Botanica al capitalei în ziua în care tocmai împlinise 29 de ani, va fi condusă pe ultimul drum marți, 8 august curent. O postare cu informații este distribuită pe rețelele sociale pentru persoanele care vor să-și ia rămas bun, scrie realitatea.md.

mamaplus

„Dragi prieteni, toți cei care doresc să-și ia rămas bun de la Doinița Prodan, mîine, 08.08.2023, la ora 8:00 va începe Sfânta Liturghie, iar la 10:00 – Slujba de Înmormântare”.

Tânăra va fi înmormântată la Biserica „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din orașul Sângera.

Amintim că tragedia a avut loc pe data de 24 iulie, lângă centrul comercial Jumbo, pe la ora 22:00. Patru mașini – Smart Forfour, Volkswagen Polo, Skoda Octavia, Mercedes – s-au ciocnit. Cinci persoane au fost transportate la spital, Doinița Prodan fiind una dintre acestea.

Șoferul Mercedes-ului fugise de la fața locului. Câteva zile mai târziu, el fusese identificat și reținut. Este vorba de un bărbat de 31 de ani, originar din raionul Briceni. S-a adeverit că nu deține permis de conducere. Acum, se află în arest preventiv.

Doinița Prodan se afla în stare critică în secția de reanimare. Airbagul din mașina în care era nu s-ar fi activat, ceea ce i-a afectat cutia toracică în momentul impactului, organele fiind străpunse de coastele rupte. Trebuia să fie operată și să treacă un curs de reabilitare în Germania. Internauții se mobilizaseră pentru a colecta bani și a o ajuta.

Pe 6 august 2023, soțul ei, Liviu Tverdostup, anunțase că s-a stins pe patul de spital. A lăsat în urmă două fetițe de 2 și 5 ani.

Nu este primul accident care bulversează opinia publică. Ca de fiecare dată, se cere de la autorități să întreprindă acțiuni imediate pentru a opri șoferii iresponsabili din a face victime atât în trafic, cât pe treceri și în afara lor.